Le fuge pamantul de sub case

De: Cancan
Publicat: 23/05/2009 | 00:00

DEZASTRU. Oamenii se asteptau sa se ajunga aici, mai ales ca primele crapaturi au aparut in urma cu cateva luni O alunecare de teren cauzata de ploi, dar si de constructia unui campus scolar a lasat peste 200 de gospodarii din Blaj, Alba, fara utilitati. Cristi Fleschin Localnicii din zona afectata au ramas fara alimentare cu apa, cu sistemul de canalizare nefunctional si fara energie electrica. Potrivit reprezentantilor administratiei locale, alunecarea s-a produs pe o lungime de aproximativ 30 de metri, pana in apropierea a trei gospodarii. Oamenii spun ca se asteptau la asa ceva inca de acum cateva luni, de cand au observat aparitia primelor crapaturi in asfalt. Constructia campusului a fost aprobata de Consiliul Local Blaj, in urma cu aproximativ trei ani. De ieri, furnizarea apei potabile a fost intrerupta pe sase strazi, fiind afectate un numar de 208 locuinte. In plus, peste 60 de gospodarii nu pot utiliza reteaua de canalizare, iar o parte din locatari nu-si mai pot folosi masinile in urma surparii carosabilului. Primarul Gheorghe Rotar a declarat ca echipele de interventie lucreaza non-stop pentru remedierea situatiei.