Legacy Med aduce în România inovație în transplantul de păr: implant de păr pentru femei fără a tunde podoaba capilară. Colaborare specială cu Turkey Hair Academy

Publicat: 27/11/2020 | 15:17

Domeniul esteticii evoluează pe zi ce trece, iar noile tehnologii folosite în dezvoltarea și diversificarea procedurilor medicale sunt asaltate de cabinetele de top din țara noastră. Cu un aplomb greu de egalat, clinica estetică Legacy Med din București aduce în România prin Turkey Hair Academy, alături de Dr. Bircan – președintele academiei, o ultimă inovație în transplantul de păr: implant de păr pentru femei fără ca podoaba capilară să fie tunsă înainte de intervenție.

Căderea părului a fost o problemă din totdeauna, fie că vorbim despre femei, fie că vorbim despre bărbați. Pierderea podoabei capilare reprezintă un factor de destabilizare emoțională, chiar dacă este un proces înțeles la nivel fiziologic – genetica, dezechilibrele hormonale, diverse tratamente pentru boli sau post-sarcină- tot ne afectează stima de sine într-o anumită măsură.

Pe de altă parte, cu cât pierdem mai mult păr, cu atât expunem craniul la factori externi care ne pot dăuna, de exemplu frigul sau căldura excesivă. De azi înainte vei pune capăt zilelor mai puțin fericite în care nu te simțeai suficient de încrezătoare. Legacy Med vine cu o inovație care te va ajuta să ajungi la cea mai frumoasă și surprinzătoare variantă a ta: transplant de păr fără tunderea podoabei capilare înainte.

De cele mai multe ori, oamenii refuză să aleagă implantul de păr deoarece trebuie să fie tunși înainte de procedură și nu sunt dispuși la o astfel de transformare, mai ales în cazul femeilor. De acum, acest aspect nu va mai fi o problemă, asta pentru că una dintre cele mai căutate clinici estetice din România, Legacy Med, a semnat o colaborare senzațională cu Turkey Hair Academy, care aduce în România profesionalismul unei academii specializată ani de zile în transplantul de păr.

Transplant de păr fără a fi tuns pacientul

Atât femeile, cât și bărbații, care au apelat la o astfel de procedură ce durează între 5 și 6 ore, vor rămâne cu podoaba capilară inițială intactă, părăsesc cabinetul clinicii în acceași zi după finalizarea intervenției, nu vor rămâne urme vizibile în urma procedurii, astfel nimeni nu va ști că a avut loc un transplant de păr. În următoarele 4/5 luni apar primele rezultate, iar la un an de zile de la intervenție părul devine cu 30% mai bogat.

Simona Chițac, deţinătoarea clinicii Legacy Med, a semnat colaborarea în Turcia cu Dr.Bircan, președintele Turkey Hair Academy, spre dezvoltarea medicinei estetice în cadrul clinicii sale de top aleasă atât de românii de pretutindeni, cât și de străini.

Simona Chițac a dorit să vină pe piața din România cu o inovație în domeniul medicinei estetice și să spargă granițele imposibilului atunci când vine vorba de domeniul frumuseții. Cu multă experiență la activ în legăturile și interacțiunea cu oamenii, ea a reușit să dea mâna cu unele dintre cele mai importante persoane din domeniul esteticii, pentru a duce profesionalismul medical la cele mai înalte nivele.

De la Simona Chițac, tânăra antreprenoare ce deține clinica Legacy Med, nu este prima inovație cu care surprinde piața esteticii din România. Pentru că interacțiunea și comunicarea cu pacienții este un factor primordial pentru aceasta, ea a dezvoltat în cadrul clinicii Legacy Med din București pentru pacienții din străinătate un ghid de ședere.

Astfel, pacienților li se alocă un  Legacy Host, de la aterizarea în România și până la întoarcerea în țara de proveniență. Acesta având cunoștințe medicale, devine gazda pacientului cu care merge la toate analizele pre-intervenție, organizează ieșiri în oraș și are grijă ca pacientul să se simtă cât mai confortabil și susținut moral înainte și după intervenție.