Legătura dintre BREXIT şi….CIOCOLATĂ. Nu te-ai fi gândit!

De: Cancan
Publicat: 11/03/2017 | 00:12

Fiona Dawson, preşedinte global la Mars, a spus că absenţa unui acord comercial între Marea Britanie şi statele membre UE va duce la impunerea unui tarif de 30% pentru importurile de dulciuri. Într-un discurs ţinut la Bruxelles, la Camera de Comerţ Americană în UE, Dawson a avertizat că aceste costuri nu pot fi absorbite de firme astfel încât consumatorii vor fi cei care vor plăti mai mult. Aceste tarife vor afecta atât produse de ciocolată precum Galaxy, Snickers, Bounty şi Twix, cât şi alte produse precum guma de mestecat Wrigley’s sau hrana pentru animale de companie Whiskas.

Ciocolata, scumpită de Brexit

Absenţa unor graniţe în Europa cu tarifele vamale asociate permite un lanţ integrat de aprovizionare, care ajută la menţinerea costurilor la un nivel redus. Reintroducerea acestor bariere ar crea costuri mai mari care ar ameninţa lanţul de aprovizionare şi locurile de muncă”, a spus Fiona Dawson, citată de Agerpres.

Mars are uzine în Marea Britanie şi în întreaga Europă, ingredientele fiind transportate între uzine din Franţa, Germania, Polonia şi alte state din UE. Grupul american are aproximativ 3.800 de angajaţi în Marea Britanie şi peste 18.000 la nivelul întregii Europe.