Legătura dintre Connect-R și Michael Jackson. Ce se va întâmpla sâmbătă. “Acum chiar voi…”

Publicat: 07/12/2018 | 11:49

Connect-R este un artist cunoscut în România, iar spectacolul pe care îl realizează pe durata propriilor concerte este unic. Este un bun dansator, motiv pentru care a acceptat o provocare, după zece ani de pauză.

Astfel, sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 20:00, la Antena 1, cântărețul îl va imita pe Michael Jackson cu piesa Billie Jean’.

“În tot acest timp, am refuzat să dansez, dar acum chiar voi dansa. Interesant e că la ruletă mi-a picat exact Billie Jean’, o piesă pe care am dansat, în clasa a cincea, la clubul Primavera, din care făceam parte”, a spus Connect-R.

De precizat că la ediția “Te cunosc de undeva!” programată sâmbătă, toți cei zece concurenți se vor transforma într-un singur personaj, Michael Jackson. Totul într-o gală special dedicată regretatului cântăreț, supranumit “Regele Pop”.

S-a despărțit de Misha

Misha, pe numele din buletin Mihaela Sotrocan, e o artistă din România. Ea s-a căsătorit civil cu Connect-R pe 24 iulie 2013, iar în septembrie, 2014, ei și-au jurat credința și iubire în față Lui Dumnezeu. Când și-au unit destinele, el avea 31 de ani, iar ea, 22.

Nașii cuplului au fost Pepe și Raluca. Ștefan Mihalache, pe numele de scenă Connect-R, s-a născut pe 9 iunie 1982 în București. El este actor și artist de hip hop, dance și pop de etnie romă. Cei doi artiști au devenit părinți pe 25 ianuarie 2014. Fiica lor poartă numele Maya.

Din păcate, după patru ani de mariaj, Connect-R și Misha au divorțat în mare secret, respectiv în vara lui 2017. Anunțul despărțirii a fost făcut public marți, 14 august 2018, de cunoscutul cântăreț pe contul lui de Instagram.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult