Legătura dintre Maria Dragomiroiu și Nicolae Ceaușescu, dar și tatăl acestuia

Publicat: 10/09/2022 | 16:37
Maria Dragomiroiu Sursă foto: Facebook

Maria Dreagomiroiu (67 de ani) a vorbit recent despre legătura pe care o avea atât cu Nicu Ceaușescu, dar și cu fostul președinte al României, Nicolae Ceaușescu. Mai mult, interpreta de muzică populară a spus care sunt secretele unei frumuseți nemuritoare.

Invitată în cadrul unei emisiuni TV, Maria Dragomiroiu a vorbit despre metodele în care își îngrijește părul, dar și tenul. La cei 67 de ani, cântăreața se menține în formă și a împărtășit tuturor care este rutina ei de înfrumusețare.

CITEȘTE ȘI: MARIA DRAGOMIROIU, DRAMA NEȘTIUTĂ: „NU AVEAM BANI SĂ IAU PÂINE”

Cum își îngrijește Maria Dragomiroiu tenul

Maria Dragomirou a mărturisit că mereu își ține părul prins și doar atunci când intră pe scenă și-l lasă liber. Când vine vorba de ten, artista susține că își face peeling-uri atunci când îi apare vreo mică infecție pe față.

”Părul e prietenul meu, brandul meu. Îl țin strâns, doar pe scenă îl desfac. Da, este brandul Maria Dragomiroiu. Mă simt cea mai mândră când lumea mă admiră. Merg la diferite evenimente și sunt dorită cu părul despletit.

Mie mi-a crescut părul de când am avut cei doi copii, i-am avut la 11 luni și 4 zile unul de celălalt, acum 44-45 de ani. O femeie pierde calciu cât e gravidă, dar eu am avut. Și mi-a crescut părul. Dumnezeu a vrut asta pentru mine. De atunci, de la copii, a început să-mi crească părul așa frumos.

Mai fac o «injecțioară» la față, mai un peeling, mai îmi face una, alta, mărunte. În buze nu mi-am băgat niciodată nimic. Cel mai rău se vede acolo la o femeie, nu o avantajează. Aveți grijă să fiți frumoase! Este bine să te bucuri de lucrurile mici, mărunte, toate sunt deșertăciuni. Când ai bani, devii lacom sau îi investești în lucruri bizare!”, a mărturisit artista în cadrul emisiunii ”40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Legătura pe care Maria Dragomiroiu a avut-o cu Nicu și Nicolae Ceaușescu

Tot în cadrul aceleiași emisiuni, Maria Dragomiroiu a declarat că atunci când era mai tânără i-a cântat lui Nicolae Ceaușescu, mulți ani la rând, la zilele sale de naștere. Mai mult, artista susține că i-a cântat și lui Nicu Ceaușescu, tatăl fostului Președinte al României.

”I-am cântat lui Ceaușescu și a fost o mândrie pentru mine. Eu eram «aia mică». Nu i-am cântat doar o dată, foarte mulți ani am cântat președintelui Nicolae Ceaușescu la zilele de naștere. Mult mai mult i-am cântat lui Nicu Ceaușescu. Este un semn de mândrie pentru orice artist să cânte unui șef de stat.

Pentru mine a fost bine, dar să știți că nu mi-a adus niciun avantaj, nu am profitat cu absolut nimic. Nici măcar o mașină nu am putut să-mi iau. Doamna Stela Popescu m-a ajutat și prin Ana Mureșan am făcut rost să-mi cumpăr o mașină”, a mai declarat Maria Dragomiroiu, în timpul emisiunii de pe Kanal D.

VEZI ȘI: MĂDĂLINA MANOLE, URMĂRITĂ DE BLESTEME?! DEZVĂLUIRILE ULUITOARE FĂCUTE DE MARIA DRAGOMIROIU ÎN DIRECT, LA TV