Legătura dintre Mihaela Rădulescu și Sir Stirling Moss, regretata legendă Formula 1! Felix Baumgartner a vorbit despre asta în trecut

De: T.S
Publicat: 14/04/2020 | 16:58

Moartea fostului pilot de Formula 1, Sir Stirling Moss, în vârstă de 90 de ani, i-a adus multă tristețe Mihaelei Rădulescu. Vedeta și celebrul sportiv s-au cunoscut în privat prin intermediul lui Felix Baumgartner.

Stirling Moss este unul dintre cei mai de succes piloți englezi în diferite categorii de curse auto, fiind considerat unul dintre cei mai mari piloți chiar dacă nu a câștigat niciodată Campionatul Mondial, scria TheGuardian duminică.

„A murit aşa cum a trăit, arătând minunat”, a declarat soția legendei. Stirling Moss s-a retras din competiţiile la nivel înalt în urma unui accident în 1962, dar a continuat să fie implicat în cursele cu motor pentru tot restul vieţii sale.

Mesajul lui Felix

În urmă cu doar două luni, Felix Baumgartner anunța, prin intermediul rețelelor de socializare, că Stirling Moss este internat în spital. Pe atunci starea fostului sportiv era stabilă.

„Îi doresc fostului pilot de Formula 1 Sir Stirling Moss o recuperare rapidă! Legenda , motociclismului e, aparent, într-o stare stabilă la spital)”, a scris Felix Baumgartner pe o reţea de socializare.

„Îi doresc tot ce e mai bine… un nume mare”, „O fotografie minunată”, „Multă sănătate şi noroc!” sunt doar trei dintre mesajele pe care le-a strâns poza postată de iubitul Mihaelei Rădulescu.