Legea pensiilor a fost modificată. Care sunt românii care vor ieși mai repede la pensie

Publicat: 24/12/2022 | 19:01

Este oficial! Legea privind sistemul unitar de pensii publice a fost publicat în Monitorul Oficial nr.1196 din 13 decembrie 2022. Modificările se aplică începând cu 1 ianuarie 2023 și vizează următoarea categorie de români.

Este vorba despre modificarea legislației prin includerea unor activități din sectorul construcțiilor de mașini și din unitățile de producție ale minelor de minereuri în categoria locurilor de muncă în condiții speciale, potrivit Legii 351/2022.

Românii vor putea să iasă mai repede la pensie

Persoanele care desfăşoară activităţile enumerate mai jos vor beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare cu jumătate din anii munciți în aceste condiții.

Prezenta lege stabileşte că la articolul 30 alineatul (1), după litera i) se introduc trei noi litere, lit. j)-l), cu următorul cuprins:

Vezi și: MENIU DE PUȘCĂRIE. CE VOR MÂNCA ÎN ZIUA DE CRĂCIUN MILIOANE DE DEȚINUȚI DIN PENITENCIARELE DIN ROMÂNIA

j) sectorul construcţii maşini, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în următoarele activităţi specifice: turnarea pieselor şi lingourilor de oţel, în turnătoriile de oţel; turnarea pieselor de fontă, pieselor din aliaje neferoase şi pieselor cu modele uşor fuzibile în turnătoriile de fontă, turnătoriile de aliaje neferoase şi turnătoriile de precizie; forjarea pieselor pe ciocane de peste 2 tone forţă în secţiile de forjă; turnarea cuzineţilor din aliaje neferoase pe suport de oţel în turnătoriile de cuzineţi; activitatea desfăşurată de către ingineri, subingineri şi tehnicieni, pe durata a cel puţin 50% din timpul normal de muncă, în secţiile de producţie respective;

k) activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie ale minelor de minereuri, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice extracţiei minereurilor, care a ocupat următoarele funcţii: adjunct şef carieră, adjunct şef depozit, adjunct şef uzină, artificier, automacaragiu, buldozerist, electrician, electrician subteran, electromecanic, electromecanic subteran, electromecanic turbosuflantă, electronist, excavatorist, frezor, inginer, inginer conducător formaţie de lucru, inginer şef investiţii, inginer şef producţie, instalator, laborant, lăcătuş, lăcătuş mecanic, lăcătuş mecanic subteran, macaragiu, maistru, manipulant, mecanic, mecanic maşini utilaje, mecanic subteran, miner subteran, miner suprafaţă, muncitor necalificat, muncitor necalificat subteran, operator preparare, operator preparare subteran, prelucrător aşchiere, revizor tehnic, şef carieră, şef laborator control tehnic de calitate, şef depozit, şef secţie, şef uzină, strungar, subinginer, subinginer conducător formaţie de lucru subteran, sudor, sudor subteran, tehnician;

l) activitatea de trefilare, inclusiv prin decaparea cu acizi, desfăşurată de către persoanele încadrate în muncă la S.C. ArcelorMittal Roman.