„Leul”, în derivă cu Sepsi OSK: „Nu sunt multe de spus!”

Publicat: 28/09/2021 | 07:28

Leo Grozavu, antrenorul principal al formației Sepsi OSK Sf. Gheorghe, a declarat că nu are cuvinte pentru a deschrie situația pe care o traversează formația sa, care este fără victorie din prima etapă a Ligii 1.

„Mi-e greu să spun ceva. Ca să poţi câştiga jocul, trebuie făcut ceva mai mult. Am avut controlul jocului, dar cred că în ultimii 20-30 de metri trebuia să fim mai curajoşi, mai implicaţi. Am avut în repriza a doua posesie foarte bună, am dus mingea în faţa porţii, dar ultima execuţie ne-a lipsit. A fost marea ocazie a lui Ştefănescu, dacă transforma dădea o altă turnură jocului. N-a fost să fie, mergem înainte. Nu sunt multe de spus. Atunci când ai un jucător solicitat la o echipă mai bună, pe un salariu mai bun, e greu să-l păstrezi. Ne-au plecat 12 jucători în vară, e foarte greu. Asta a fost. Unii au plecat pentru că nu i-am mai dorit. Am încercat să facem ceva mai mult, să aducem jucători care să ridice nivelul, iar cei care au plecat din primul 11 au fost foarte greu de înlocuit. E nevoie de mult mai mult timp pentru a închega echipa. E nevoie de un ciclu de 6 luni pentru a ne omogeniza. E mult de lucru. Vom încerca de la etapă la etapă să scoatem mai mult de la fiecare joc”, a declarat  Grozavu după remiza de la Mediaș, a șasea în 10 etape bifată de Sepsi OSK. În urma parcursului din acest sezon, covăsnenii se află pe locul 12 cu 9 puncte.

Rezultate etapa a X-a Liga 1

Rapid – FC Voluntari 0-1
FC Argeș -Chindia Târgovişte 0-0
FCSB – Academica Clinceni 3-2
Farul Constanţa – CS Mioveni 2-1
FC Botoşani –„U” Craiova 1948 1-1
UTA Arad – CFR Cluj 0-1
Gaz Metan Mediaş – Sepsi OSK 0-0
Universitatea Craiova – Dinamo Bucureşti  5-0

Clasament Liga 1

1 CFR Cluj 10 9 0 1 15-5 27
2 FC Botoșani 10 6 3 1 11-7 21
3 Farul Constanța 10 5 3 2 14-5 18
4 FCSB 10 5 3 2 19-11 18
5 FC Voluntari 10 6 0 4 14-12 18
6 Rapid 10 5 2 3 11-7 17
7 Universitatea Craiova 10 5 1 4 15-10 16
8 UTA Arad 10 4 4 2 9-6 16
9 FC Argeș 10 4 2 4 8-6 14
10 Chindia Târgoviște 10 3 4 3 8-7 13
11 CS Mioveni 10 3 1 6 6-13 10
12 Sepsi OSK 10 1 6 3 7-9 9
13 „U” Craiova 1948 10 2 3 5 8-11 9
14 Gaz Metan Mediaș 10 2 2 6 7-12 8
15 Dinamo 10 2 0 8 7-24 6
16 Academica Clinceni 10 1 1 8 5-22 2