Licitație la Bârlad cu animalele de la Grădina Zoologică! Lista de prețuri! Cât costă fazanii sau bivolul indian

Publicat: 25/02/2019 | 14:06

Mai multe animale de la Grădina Zoologică din Bârlad vor fi scoase la licitație! Asta dacă vor fi de acord consilierii locali, care vor decide prin vot pe 28 februarie. Cei de la ZOO vor să asigure un climat optim în spatiile de detinere pentru animale.

Conducerea Grădinii Zoologice din Bârlad a decis să scoată la vânzare, prin licitație publică, trei măgari, doi cai, un bivol indian, cinci capre pitice, patru ponei și 15 fazani argintii.

Pretul de pornire al licitațiilor este: 3 asini – 100 lei/exemplar; 2 cai – 150 lei/exemplar, 1 bivol indian – 300 lei; 5 capre pitice – 100 lei/exemplar; 1 ponei – 500 lei; 3 ponei – 150 lei/exemplar; 15 fazani argintii – 20 lei/exemplar, scrie vremeanoua.ro.

Tipul licitației va fi publică cu strigare. Taxa la licitație va fi de 100 de lei, de asemenea fiind percepută și o garanție de participare în valoare de 100 lei.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult