Lidia Buble dă cărțile pe față! Ce spune despre căsătorie și copii: „N-am simțit niciodată…”

Publicat: 02/01/2023 | 14:30
Lidia Buble, una dintre cele mai apreciate artiste (Sursă: Facebook)

Lidia Buble face lumină și vorbește despre planurile de viitor. Își dorește sau nu să se căsătorească? Ce percepție are artista despre ideea întemeierii unei familii. 

Lidia Buble provine dintr-o familie numeroasă. Artista mai are 10 frați și a crescut pe baza principiului de unitate și reciprocitate. Are grijă ca frații ei să nu îi ducă dorul prea mult timp, astfel, cântăreața petrece timp cu ei, ori de câte ori are ocazia. La vârsta de 29 de ani, artista a trecut prin câteva relații eșuate, cea mai controversată fiind cea cu Răzvan Simion, cel care face echipă cu Dani Oțil în fiecare dimineață, în cadrul matinalului „Neatza cu Răzvan și Dani”. Povestea de iubire dintre Lidia și Răzvan s-a încheiat după 5 ani petrecuți împreună, iar fiecare și-a văzut de drumul lui. Fanii sunt curioși să știe dacă o vor vedea vreodată în fața altarului.

Întrebată despre planurile sale, în cadrul podcast-ului moderat de Mihai Petre și soția lui, Elwira, cântăreața și-a deschis sufletul și a vorbit despre planurile sale de viitor.

Lidia Buble / (Foto: Facebook)

(CITEȘTE ȘI: Cât a încasat Lidia Buble de la Pro Tv! Artista s-a ales cu bani frumoși după aventura de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici)

Lidia Buble se visează mireasă?!

Artista spune că își dorește ca la un moment dat să vină și etapa în care va deveni soție și mai spune ea, se vede mamă de băieți, trei la număr.

„N-am simțit niciodată o presiune, pentru că eu sunt omul căruia îi place foarte mult tot ceea ce înseamnă natural. Trebuie să se întâmple în mod firesc și natural. Când o fi să vină Făt-Frumos pe un cal alb, o să se întâmple. Da, îmi doresc să mă căsătoresc, îmi doresc copii.
Trei băieți, dacă se poate, ar fi ideal pentru mine, dar nu pun presiune pe mine și nici nu las să mă preseze vorbele venite din partea celorlalți”, a declarat artista în cadrul podcast-ului.
(VEZI ȘI: Lidia Buble, în lacrimi pe rețelele de socializare! Ce a emoționat-o pe artistă? „Dacă era al meu…”)