Lidia Buble și Ensar Duman le-au dat fanilor de gândit. Gestul făcut de cei doi

Publicat: 09/02/2021 | 15:55

După specualțiile conform cărora Lidia Buble și Ensar Duman ar avea o relație, cei doi i-au pus pe fani pe gânduri. Gestul lor a reușit să stârnească multe controverse.

La începutul lunii decembrie a anului trecut, Lidia Buble a fost plecată într-o destinație exotică. Coincidență sau nu, Ensar Duman a fost, în aceeași perioadă, în Zanzibar. Artista a publicat câteva fotografii din resortul în care a stat, iar la scurt timp și pe profilul de Instagram al lui Ensar a apărut o fotografie din același loc în care se afla Lidia Buble.

Lidia Buble și Ensar Duman, împreună în Zanzibar?

Bineînțeles, zvonurile nu au întârziat să apară. Fanii au fost convinși că blondina nu a fost în concediu singură, iar Ensar este cel care i-a făcut toate pozele din vacanța de vis. Totuși, niciunul dintre ei nu a confirmat relația. Ba dimpotrivă, recent au făcut un gest care i-a pus pe fani pe gânduri.

Ensar Duman și Lidia Buble nu se mai urmăresc pe Instagram și au șters orice ”dovadă” a unei presupuse relații. Cel mai probabil, pe cei doi îi leagă o strânsă prietenie și nu poate fi vorba despre o poveste de iubire la mijloc.

Gurile rele au susținut că Lidia Bule s-ar fi iubit și cu Cornel Ilie

După colaborarea cu Lidia Buble, au apărut zvonuri conform cărora Cornel Ilie și artista ar fi într-o relație. Cei doi au infirmat zvonurile și au ținut să precizeze că relația lor este una strict profesională.

”Tot ce a fost amoros între Lidia și mine s-a întâmplat la filmările clipului, unde am jucat cele două personaje ale poveștii. Dacă se ajunge la astfel de zvonuri, înseamnă că ne-am făcut treaba foarte bine.

Nu mă deranjează, iar cei din jurul meu, cei care sunt apropiați înțeleg că foarte mulți oameni comentează din răutate sau din plictiseală. Cei din jurul meu când vor să afle ceva despre mine mă întreabă, nu află de pe net”, a spus Cornel Ilie pentru redactia.ro.