Liftiera care ar fi cerut plasa cu cadourile copiilor spune că a făcut o glumă. Ce a decis SJU Craiova

De: Cancan
Publicat: 11/12/2018 | 16:28

Liftiera de la Spitalul Clinic Județean Craiova, care ar fi cerut o plasă cu cadouri destinate copiilor cu cancer le-a spus, marți, reprezentanților unității medicale că a făcut o glumă. Aceștia au decis ca orice donație de acum înainte să se facă la spital doar cu programare.

O comisie de disciplină din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova va analiza, marți, situația prezentată pe Facebook de un inginer al unei companii din Dolj, care a precizat că, în momentul în care a mers la Secţia de Oncologie, pentru a le oferi cadouri copiilor internaţi în unitatea medicală, liftiera ar fi cerut o plasă cu cadouri.

Cazul va fi prezentat comisiei de disciplină. Am discutat cu dânsa, mi-a spus că nu a fost așa. Spune că a spus așa ceva, că a spus-o sub formă de glumă. Eu nu tolerez aceste glume, care oricum, chiar cu sau fără declarația celui de la firmă (care a făcut donația – n.r.), oricum va intra în comisia de disciplină. Nu se fac astfel de glume.

Mi se pare urât, neprofesional și neuman, până la urmă, ținând cont că acei oameni au venit cu bunăvoința de a face un mic cadou unor copii bolnavi de cancer. I-am spus să facă o notă, am sunat la firma respectivă și am lăsat numărul, pentru ca persoana care a sesizat pe Facebook să vină să facă o sesizare în scris, să spună și dânsul cum s-a întâmplat și cu ambele hârtii, împreună cu doamna liftier, vor intra în comisia de disciplină”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Eugen Georgescu, managerul Spitalului Clinic Județean Craiova.

După acest incident, reprezentanții spitalului au decis ca orice donație să se facă la doar cu programare.

Am transmis acum că în momentul când se aduc aici pachete, se vor face întâlniri, vor spune, vrem să aducem o sută de plase pentru copii sau pentru x, y, z. În primul rând, vor avea om care va pleca cu dânșii către acel etaj și toate acele plase vor fi verificate de către serviciul nostru pentru prevenirea infecțiilor, să nu fie expirate, să nu fie cu alergeni, sunt diferite tipuri de boli.

Eu nu m-am lovit de acest lucru până acum, din punctul meu de vedere trebuie foarte bine reglementat. Chiar un lucru bun și caritabil trebuie să rămână ok până la capăt. Nu se întâmpină nici probleme de a ajunge acolo, nici probleme cu copiii. Trebuie să meargă lucrurile clar. Să vină să spună ”, a mai spus Georgescu.

Liftiera implicată în acest scandal lucrează de peste 30 de ani la spitalul din Craiova și nu a mai creat probleme la locul de muncă, potrivit reprezentanților unității medicale.