Liga Profesionistă de Fotbal vrea suporteri pe stadioane la reluarea Ligii 1!

Publicat: 30/05/2020 | 18:46

După ce autoritățile au anunțat de la 1 iunie noi măsuri de relaxare și permiterea evenimentelor publice cu 500 de persoane, Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a cerut oficial ca în momentul reluării sezonului competițional în Liga 1 și Liga a 2-a în stadioane să se permită și accesul publicului.

Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a declarat că din moment ce este permisă prezența într-un număr de 500 de participanți, nu vede o problemă ca autoritățile să permită și prezența fanilor pe stadioane.

„Sunt două idei care se bat în cap. De ce sunt permise activitățile în spații publice, concerte, de exemplu, cu 500 de participanți, dar meciurile se joacă cu porțile închise? Sunt patru tribune într-un stadion, cu căi de acces diferite”, a declarat Justin Ștefa, secretarul general al LPF.

În altă ordine de idei, oficialul LPF a contestat vehement protocolul Ministerului Tineretului și Spotului și Ministerului Sănătății, care vizează prelungirea perioadei de cantonament. Măsurile impuse pentru reluarea fotbalului au generat un scandal imens între LPF, cluburi și politicieni.

După cum v-am informat, cu aplicarea noului protocol stabilit de autorități, Liga 1 urmează să se reia, în weekendul 13-14 iunie, când se vor disputa meciurile din etapa a treia a play-off-ului și play-out-ului.