Lily Collins, starul seriei ”Emily in Paris”, s-a căsătorit. Nuntă ca în povești!

De: Cancan
Publicat: 08/09/2021 | 11:15

Bucurie mare pentru Lily Collins! După doi ani de relaţie şi unul de la logodnă, starul din ”Emily in Paris” şi regizorul Charlie McDowell s-au căsătorit! Ce doi îndrăgostiți şi-au spus jurămintele sâmbătă, pe 4 septembrie, în faţa familiilor şi prietenilor reuniţi la izvoarele termale din Dunton, Colorado, în cadrul unei ceremonii în aer liber.

”Ceea ce a început ca un basm este realitatea mea pentru totdeauna. Nu voi putea să descriu niciodată cum trebuie cât de nepământesc a fost weekendul trecut, dar magic este un cuvânt destul de bun pentru a începe…”, a notat fiica lui Phil Collins pe contul său de Instagram în dreptul câtorva instantanee de vis de la nunta lor.

”N-am fost nicicând mai fericită. Nu mi-am dorit niciodată să aparţin cuiva mai mult decât ţie, iar acum voi fi soţia ta. Pe 4 septembrie 2021 am devenit oficial unul al celuilalt, pentru totdeauna. Te iubesc mai presus de orice, Charile!”, mai scrie Lily Collins, zâmbindu-ne dintr-un decor aproape ireal, lângă o cascadă.

”M-am căsătorit cu cea mai generoasă, mai atentă şi mai frumoasă persoană pe care am cunoscut-o vreodată. Te iubesc, Lily!”, i-a răspuns mirele într-o postare similară pe Instagram. ”Acest moment mi se va derula la nesfârşit în minte, de-acum încolo”, a completat Charlie, care este fiul actriţei Mary Steenburgen.

Sursa foto: Instagram