Lino Golden, implicat într-un accident rutier. Cum arată bolidul condus de „fiul” lui Alex Velea

De: Cancan
Publicat: 09/05/2019 | 12:18

Lino Golden, fiul adoptiv al lui Alex Velea, este un mare fan al mașinilor de lux, însă ultima achiziție a fost una dintre cele mai scumpe. Însă, din nefericire artistul nu a reușit să se bucure prea mult de ea.

Lino este unul dintre cei mai apreciați artiști din țară, iar cariera lui a avut o ascensiune foarte bună. La fel și sumele din conturile lui bancare au crescut simțitor. Dovadă fac mașinile de lux pe care artistul le-a schimbat foarte des în ultima perioadă. Însă, de ultima lui achiziție de care a fost cel mai mândru, artistul nu a avut parte prea mult timp.

Se pare că neatenția la volan costă, iar pe Lino l-a „ușurat” de o sumă frumușică. Chiar dacă nu se știe a cui a fost vina, mașina artistului a fost grav avariată. Dar, chiar dacă pagubele sunt semnificative, starea de sănătate a artistului este bună și nu s-a ales decât cu o sperietură.

Lino Golden, a mai fost implicat într-un accident rutier

Lino Golden a anunţat pe vlogul lui, că s-a accidentat la picior. „Nu s-a întâmplat nimic grav, adică doar am pus o frână mai gravă şi ne-am oprit mai forţat. Nu s-a întâmplat nimic grav. Eu am zburat pe acolo, am sărit prin dubă, am dat cu… m-am lovit, mă rog, în fine, am dat cu picioarele de metalele dintre banchete”, a mărturisit Lino Golden.