Listă uriașă de nereguli în zeci de locații din centrul Capitalei! 14 locații și-au oprit temporar activitatea. Anunțul făcut de directorul ANPC

Publicat: 03/04/2023 | 21:48
Mai multe locații au fost închise temporar, după controalele efectuate de ANPC

Inspectorii ANPC au făcut o serie de controale în 40 de locații din Centrul Vechi al Capitalei, în ultima zi a lunii martie 2023. În urma acestora, comisarii au descoperit o serie de nereguli. În acest sens, 14 locații au fost nevoite să își oprească temporar activitatea, până la rezolvarea problemelor care au fost constatate. Iată mai jos, în articol, ce a transmis directorul ANPC.

Horia Constantinescu, șeful ANPC, a postat pe pagina oficială noile informații referitoare la ultimele controale care au fost efectuate în ultima zi a lunii martie 2023. Mai cu seamă, comisarii CRPCR București-Ilfov s-au prezentat la 40 de locații, descoperind că o parte dintre ele nu au respectat legislația în vigoare.

În urma controalelor la operatorii economici care activează în domeniul alimentației publice, hotelier, precum și în cazul celor care dețin magazine, comisarii au descoperit o listă uriașă de nereguli. În acest sens, au fost aplicate 18 amenzi contravenționale, în cuantum de 177.000 lei, 6 avertismente, iar 14 locații și-au oprit temporar activitatea. De asemenea, comisarii au decis și oprirea definitivă de comercializare a unor produse neconforme.

„În ultima zi a lunii martie, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea (CRPCR) București-Ilfov a desfășurat o serie de acțiuni de control la operatorii economici care activează în domeniul alimentației publice, hotelier, precum și magazine din cea mai cunoscută zonă a Capitalei – Centrul Vechi.
Astfel, 40 de locații au fost verificate de comisarii CRPCR București-Ilfov, iar în urma neregulilor întâlnite, aceștia au aplicat, până în acest moment, următoarele sancțiuni:
– 18 amenzi contravenționale, în cuantum de 177.000 lei;
– 6 avertismente;
– opritea definitivă de comercializare a unor produse neconforme, în valoare totala de circa 19.000 lei.
– oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 14 operatori economici”, a transmis Horia Constantinescu pe Facebook.

Vezi și ANPC A DAT LOVITURA! CE AU DESCOPERIT INSPECTORII ÎNTR-O FIRMĂ DE CATERING CARE LIVREAZĂ MÂNCARE PENTRU 12 INSTITUȚII DIN ROMÂNIA

Lista cu neregulile descoperite de inspectorii ANPC

În continuare, directorul ANPC a transmis și lista cu neregulile descoperite de comisar, în timpul controalelor pe care le-au efectuat în locațiile menționate anterior.

„Principalele abateri, de la legislația în vigoare, constatate au fost:
– lipsa mențiunilor cu privire la faptul că unele preparate din listele meniu provin dintr-un produs congelat sau că nu sunt folosite, la gătire, ingredientele menționate, ci unele care le înlocuiesc;
– folosirea unor spații de depozitare improprii, cu pereți cu infiltratii și mucegai;
– existența insectelor (muște, gândaci) în blocul alimentar;
– folosirea unor produse cu data durabilității minimale depășită și a unor fără elemente de identificare;
– schimbarea stării termice inițiale a produselor;
– nerespectarea vecinătății produselor în spațiile de depozitare;
– utilizarea unor ustensile de bucătărie depreciate și a bureților de sârmă, pentru vase;
– prefierberea pastelor înaintea folosirii și depozitarea lor în agregate frigorifice contrar indicațiilor oferite de producător;
– exstența pavimentului neigienizat, a perețiilor neigenizati cu plăci de faianță sparte/fisurate, a tavanului cu vopsea exfoliată;
– lipsa mențiunilor cu privire la ingredientele cu factor alergen, din listele meniu;
– folosirea aceluiași spațiu pentru păstrarea hainelor angajaților și depozitarea de alimente;
– depozitarea alimentelor realizată pe o cale de acces, într-un spațiu necompartimentat;
– lipsa graficului schimbării uleiului de prăjire;
– utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate, cu acumulări de gheață, cu vopsea exfoliată, zone extinse de rugină, chedere depreciate, rupte;
– decongelarea unor materii prime la temperatura mediului ambiant;
– colectarea reziduală în coșuri fără capac;
– folosirea unor echipamente de gătire neigienizate, cu depuneri de grăsime arsă;
– utilizarea unor recipiente de gătire cu zone de arsură și uzate;
– depozitarea, în mașina de gheață, a unor sticle, direct în gheața folosită pentru băuturile comercializate;
– nerespectarea condițiilor de temperatură indicate de producător;
– depozitarea produselor direct pe paviment;
– lipsa verificării metrologice a cântarului folosit în bucătărie;
– comercializarea unor produse textile, cosmetice sau a altor produse nealimentare cu etichete netraduse în limba română;
– comercializarea unor parfumuri care conțineau substanțe interzise în lista de ingrediente, respectiv Butylphenyl methylpropional;
– comercializarea unor produse din metal prețios, Argint 925, fără a avea menționate pe etichete informații cu privire la tipul pietrei neprețioase sau nemarcate;
– nerespectarea regimului promoțiilor, lipsa informațiilor cu privire la perioada de desfășurare și tipul reducerii;
– lipsa mapelor cu informații din camerele de cazare, și a afișării autorizațiilor de funcționare;
– folosirea unor perne, saltele sau protecții de saltea neigienizate, pătate, în camerele de cazare;
– folosirea unui mobilier degradat, uzat excesiv, a pavimentului neigenizat și a băilor neconforme.
Până la această oră, au remediat, cu celeritate, deficiențele sancționate 2 locații, fapt constatat de echipele de comisari la recontrol.
Aspectele prezentate în comunicat vor fi ilustrate cu imagini atât din timpul controlului, cât și după remedierea deficiențelor, acolo unde este cazul”, sunt neregulile descoperite de comisarii ANPC.

Vezi și CE AU GĂSIT COMISARII ANPC ÎNTR-UN MAGAZIN CELEBRU DE PARFUMURI, DIN AFI COTROCENI MALL! L-AU ÎNCHIS DE URGENŢĂ

Sursă foto: Facebook