Liverpool, calificare senzaţională în turul IV-a al Cupei Angliei după cea dispus de rivalii de la Everton!

De: Cancan
Publicat: 06/01/2018 | 07:00

„Cormoranii” au deschis scorul în minutul 35 prin Milner, acesta transofrmând un penalty acordat după un fault al lui Holgate în careu asupra lui Lallana.

În repriza secundă, elevii lui Klopp au avut două şanse importante de a-şi mări avantajul însă Pickford a intervenit providenţial în faţa lui Robertson, dar şi a lui van Dijk.

Ocaziile s-au răzbunat şi Everton a restabilit egalitatea prin Sigurdsson în minutul 67.

Victoria cormoranilor avea însă să fie adusă de cel mai scump fundaş din lume, Virgil van Dijk. Adus pe „Anfield” pentru 85 de milioane de euro, olandezul a înscris cu o puternică lovitură de cap după un corner, în minutul 84, golul victoriei chiar la debut, rezolvând astfel cel de-al 230-lea Merseyside derby.

Într-un alt meci, Manchester United a trebuit să se întrebuinşţeze serios pentru a-şi asigura prezenţa în turul al IV-a al Cupei Angliei. În faţa propriilor suporteri, echipa pregătită de Jose Mourinho s-a desprins de cei de la Derby pe final de meci, tranşând calificarea cu două goluri marcate în minutele 84 şi 90 prin Lingard şi Lukaku.  Astăzi în turul al treilea al Cupei Angliei, vor evolua printre altele şi marile puteri Manchester City şi Chelsea, cele două căutând calificarea împotriva celor de la Burnley respectiv Norwich.

 

Cristi P.