Liviu Dragnea, din nou liber?! Ce se va întâmpla marți la Tribunalul București

Publicat: 18/02/2020 | 11:54
Fostul lider PSD, accident de muncă în atelierul de mecanică

Liviu Dragnea vrea să fie liber, iar marți Tribunalul București i-ar putea îndeplini dorința. Ex-liderul PSD a contestat, din nou, pedeapsa de 3 ani și 6 luni de închisoare primită pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, anunță Agerpres.

La termenele anterioare, avocaţii lui Liviu Dragnea au solicitat recuzarea judecătoarei care se ocupă de acest caz, Manuela Orzaţă, pe motiv că ea ar fi semnat o cerere adresată de Forumul Judecătorilor din România către CSM de apărare a independenţei sistemului judiciar faţă de două categorii de afirmaţii făcute de Liviu Dragnea „într-o manifestaţie publică şi într-o emisiune politică”. Cererea de recuzare a fost respinsă.

Pe 27 mai 2019, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Dragnea a făcut mai multe încercări de a ieşi din penitenciar, prin introducerea în instanţe a două căi extraordinare de atac, însă cererile sale au fost respinse.

Conform rechizitoriului întocmit de DNA, Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, în schimbul unor foloase necuvenite, a procedat la menţinerea ilegală în posturi a două angajate – Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica.

Cele două nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul Organizaţiei PSD Teleorman, a arătat DNA.

Potrivit procurorilor, Dragnea a determinat-o pe Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul Direcţiei de Protecţia Copilului Teleorman. El a mai fost acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult