Liviu Dragnea solicită adoptarea OUG 14 în cel mai scurt timp permis de procedura parlamentară

De: Cancan
Publicat: 10/02/2017 | 12:25
Liviu Dragnea cere aprobarea OUG 14 cât mai repede posibil.

„În calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi de preşedinte al PSD, fac un apel către toţi colegii din Parlament ca în cel mai scurt timp pe care ni-l permite procedura să adoptăm legea de aprobare a Ordonanţei 14 privind abrogarea modificărilor Guvernului la cele două Coduri. Înţeleg că toate partidele parlamentare îşi doresc acest lucru. Deci avem o cvasi-unanimitate în acest sens, ceea ce înseamnă că o respingere a OUG 14 este exclusă, iar prelungirea dezbaterilor pe acest subiect nu se justifică”, a declarat Dragnea, citat într-un comunicat transmis vineri AGERPRES de Camera Deputaţilor.

El a explicat că dezbaterea în procedură de urgenţă a OUG 14 decurge chiar din natura actului normativ, nemaifiind necesară o solicitare specială în această privinţă.

„Am văzut că unele partide au cerut dezbaterea în procedură de urgenţă a OUG 14. Nu e nevoie de o solicitare expresă pentru acest lucru. Întrucât e vorba de o ordonanţă de urgenţă, ea trebuie dezbătută în regim de urgenţă. Aşa spune Constituţia României la art. 115, alin. 5. Ceea ce solicit eu este ca această procedură de urgenţă să fie parcursă în cel mai scurt timp permis de regulament, astfel încât Parlamentul să voteze pentru abrogarea Ordonanţei 13 şi să trimită rapid legea spre promulgare”, a indicat preşedintele Camerei Deputaţilor.