Lockdown total în Atena, la două săptămâni după deschiderea școlilor! Elevii se întorc la învățământul online

Publicat: 09/02/2021 | 22:47

Lockdown total în Atena după ce numărul de noi cazuri de îmbolnăvire a început să crească simțitor. Premierul Greciei a anunțat că s-a luat decizia instituirii unui lockdown total în Atena, dar și în regiunile din jurul Capitalei. Noile restricții sunt valabile până la data de 28 februarie.

Astfel, potrivit noilor restricții se închid din nou magazinele neesenţiale şi școlile de la 11 februarie. De asemenea bisericile şi toate magazinele, cu excepţia farmaciilor, supermarketurilor şi staţiilor de benzină, se vor închide şi ele.

Prim-ministrul grec, Kyriakos Mitsotakis, susține că noile restricții sunt necesare pentru că medicii și serviciile din spitale să nu ajungă la un pas de colaps, notează Reuters. (CITEȘTE ȘI: GRECIA ȘI SPANIA, DISPUSE SĂ PRIMEASCĂ DOAR TURIȘTI VACCINAȚI ANTI-COVID ÎN 2021)

„Din cauza noilor date (privind creşterea numărului de infectări), îmi asum responsabilitatea introducerii de măsuri suplimentare pentru protejarea sănătăţii publice.

Începând de joi şi până la 28 februarie magazinele şi şcolile se vor închide din cauza creşterii numărului de spitalizări în Attica şi apariţia unor tulpini ale virusului care accelerează contaminarea”, a spus Mitsotakis în alocuţiunea televizată.

În urmă cu două săptămâni, şcolile primare şi liceele au fost redeschise după ce au fost închise timp de două luni, mai scrie sursa citată. Autorităţile elene au anunţat marţi 1.526 de infecţii cu coronavirus, mai mult decât dublul înregistrat în ziua precedentă.

(VEZI ȘI: ANUNȚUL FĂCUT DE MAE! GRECIA IMPUNE NOI RESTRICȚII LA GRANIȚĂ. TESTE RAPIDE LA UNUL DINTRE PUNCTELE DE FRONTIERĂ)