Loredana Chivu, jefuită într-o parcare din București. Blonda era împreună cu Ana Maria Mocanu: “Aveam bunuri de valoare, cheile de la casă”

Publicat: 04/02/2021 | 21:25

Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu au tras o sperietură cumplită în această după-amiază! Mașina blondei a fost spartă în doar câteva minute, cât a durat să își cumpere dintr-o farmacie medicamentele de care are nevoie. După ce au alertat poliția, cele două prietene au dat declarații și speră că oamenii legi vor reuși să-i prindă pe hoți.

Loredana Chivu, jefuită într-o parcare din Capitală

Loredana Chivu a fost astăzi victima unor tâlhari. În timp ce se afla împreună cu Ana Maria Mocanu într-o farmacie ca să își ia anumite pastile, mașina blondei a fost spartă, pentru că a făcut o greșeală elementară: și-a lăsat geanta pe banchetă! Potrivit declarațiilor sale, hoții au plecat cu peste 10.000 de lei, inclusiv, cu cheile locuinței sale.

“Mi s-a furat geanta din mașină. În parcare, s-a întâmplat în cinci minte, când am intrat eu în farmacie. Bănuiesc și cine ar fi, pentru că era o mașină parcată lângă a mea. Sper să-i prindă pe făptași, pentru că aveam bunuri de valoare în geantă. Aveam 10.000 de ron, aveam parfumuri, bijuterii, cheile de la casă, acte medicale, două cutii mari de fiole pentru păr, iar geanta era una scumpă. Totul s-a întâmplat în zece minute”, a declarat blonda în cadrul unui interviu oferit pentru spynews.ro.

Cu doar câteva minute înainte să devină victima hoților, Loredana Chivu s-a lăsat filmată de buna ei prietenă în timp ce își conducea mașina. Iar în urmă cu câteva minute, după ce le-a oferit polițiștilor toate detaliile, ea a publicat înregistrarea pe Facebook.

Nu rata: EXCLUSIV | Loredana Chivu a fost cu silicoanele la “revizie”?! Cum am fotografiat-o pe fosta asistentă TV după ce a părăsit clinica

Cel mai probabil, blonda a mers să își ia anumite pastile de care are nevoie din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă în ultimele săptămâni; vă reamintim că la finalul lunii trecute, ea a leșinat în casă.

Loredana Chivu, primele declarații după ce a fost găsită inconștientă în casă

“(…), când m-am trezit, am avut dureri foarte puternice, extrem de puternice. Am stat așa timp de patru ore, după care familia mea a hotărât să cheme salvarea pentru că nu eram prea conștientă. Până să vină salvarea, pentru că a durat ceva timp, undeva la 50 de minute, din ce știu de la apropiații mei, am fost cumva într-o stare de inconștiență. M-am trezit în momentul în care cei doi medici de la ambulanță au intrat la mine în casă și m-au întrebat ce am. Am descoperit că am probleme cu rinichiul, pe partea dreaptă. Mi-au pus perfuzii și m-au stabilizat pe moment”, a declarat fosta asistentă TV în cadrul emisiunii “Showbiz Report”.