Loredana Chivu: ”Nu mai vreau să aud de operații estetice!” Intervenția greșită de la posterior i-a produs traume serioase blondei

Publicat: 12/12/2021 | 23:40

Loredana Chivu nu a avut parte de un an prea bun, iar problemele nu par să se rezolve prea curând! Blondin a apelat la o intervenție de mărire a posteriorului, însă rezultatul a fost un adevărat dezastru. A făcut 15 operații pentru a remedia problemele, iar acum se jură că nu mai vrea să audă nici de operațiile estetice. CANCAN.RO a stat de vorbă cu fosta asistentă TV și are toate detaliile!

Fosta asistentă a lui Capatos are adevărate traume în urma operației eșuate! Blondina a făcut o serie de operații, în speranța de a-și repara posteriorul distrus, dar procesul e departe de a se termina. Până acum are 15, iar medicii încă nu-i pot spune dacă sunt suficiente sau mai e nevoie de încă o intervenție.

”Nu mai vreau să aud de operații estetice!”

Întreaga experiență a marcat-o profund, iar acum Loredana Chivu afirmă că nu mai vrea să audă de niciun fel de operații, nici măcar de cele estetice. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, blondina a vorbit pe marginea acestui subiect.

„Problemele prin care am trecut m-au speriat atât de tare încât nu mai vreau să aud nici măcar de operațiile estetice. Oricum nu mai am ce să-mi fac! Sunt mulțumită de cum arăt, iar dacă vreau să schimb ceva știu că există și alte metode. Sport, alimentație sănătoasă…

Iar dacă, prin absurd, la un moment dat, aș vrea să-mi fac ceva, mi-aș face în străinătate și nu în România”, ne-a dezvăluit Loredana Chivu.

CITEȘTE ȘI: LOREDANA CHIVU A IEȘIT LA ATAC! BLONDINA O DĂ ÎN JUDECATĂ PE DOINIȚA OANCEA, DUPĂ CE A JIGNIT-O PUBLIC. „SĂ FIE FOARTE ATENT LA CEEA CE SCOATE PE GURĂ.”

Fosta asistentă TV cere daune de un milion de euro

Procesul deschis de Loredana Chivu împotriva clinicii de înfrumusețare care i-ar fi distrus posteriorul pare să capete și el și o altă turnură. În luna iulie, la primul termen al procesului, judecătorii au dat câștig de cauză clinicii, decizia nefiind definitivă și putând fi atacată cu apel imediat după pronunțare.

Loredana Chivu cere daune de 1 milion de euro/ Sursă foto: Instagram.com

Surse din anturajul ex-asistentei TV susțin că Loredana Chivu este și mai pornită împotriva celor care „au distrus-o” și vrea și mai mulți bani. Potrivit informațiilor noastre, de la 300 de mii de euro cât cerea inițial daune morale, mai nou, fosta asistentă TV cere un milion de euro. Al doilea termen al procesului ar urma să aibă loc în curând. Se pare că magistrații au reevaluat cazul, au ținut cont de tot ce i s-a întâmplat Loredanei, iar șansele ca ea să câștige ar fi destul de mari.

(VEZI ȘI: ARE NEVOIE DE ÎNCĂ TREI OPERAȚII, DAR MEDICII SUNT REZERVAȚI. LOREDANA CHIVU, O ULTIMĂ ÎNCERCARE DE A-ȘI SALVA POSTERIORUL PUTREZIT)

Loredana Chivu, cu posteriorul “pe avarii” din cauza unei intervenții eșuate

În tot acest timp, Loredana Chivu încearcă, pe cât posibil, să-și continue viața și să-și “recupereze” posteriorul. În acest sens a început un tratament în România, care ar fi urmat să se întindă pe durata a șase luni și al cărui cost se ridică la 50.000 de euro. ”Blondina” ar fi acceptat pe loc să achite această sumă, mai ales că ar fi primit asigurări că va fi ca nouă în doar jumătate de an. Din păcate, lucrurile n-au stat deloc așa, iar perioada de recuperare se tot prelungește.

În total, din cauza acestei probleme, fosta asistentă a lui Dan Capatos a ajuns de 15 ori pe mâinile medicilor. Sursele CANCAN.RO ne-au dezvăluit că medicii sunt rezervați în ceea ce o privește pe Loredana Chivu și că deocamdată nu știu când se va putea face reconstrucția fesieră. Intervenție ale cărei costuri se vor ridica la câteva zeci de mii de euro, însă Loredana ar considera că pentru sănătatea ei niciun preț nu e prea mare.

VEZI ȘI: ÎNCĂ O LOVITURĂ PENTRU PATRONAȘUL DAT ÎN JUDECATĂ DE LOREDANA CHIVU. DESIGNERIȚA L-A ÎNLOCUIT PE ”ASPIRATORUL DE VEDETE”!

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Sursă foto: Instagram.com

Delina Filip
Absolventă a "Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării" București. A urmat cursurile școlii de televiziune ”Intact Media Academy”, iar apoi a lucrat în cele mai importante trusturi de presă din România. S-a alăturat echipei CANCAN.RO în anul 2020, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. citește mai mult