Loviți de caniculă, au fost nevoiți să suporte orele de întârziere ale trenurilor

Publicat: 23/07/2023 | 17:28
Tren CFR Călători/ Sursă foto: Facebook

Zilele acestea, călătorii CFR care voiau să ajungă din Arad în București au trecut printr-un adevărat coșmar. Nu mai puțin de 13 ore a avut întârziere trenul, timp în care pasagerii n-au avut altă variantă decât să aștepte, în temperaturi caniculare. Pentru situația în care au fost puși, nu primesc niciun beneficiu din partea firmei, ci doar scuze.

Ca urmare a fenomenelor meteorologice extreme din vestul țării, transportul feroviar a fost afectat. Mai multe trenuri care transportau persoane au avut întârzieri de zeci de minute, dat fiind faptul că mai bine de 20 de tronsoane de cale ferată au fost blocate. Până când angajații au reușit să strângă copacii și să refacă liniile de înaltă tensiune de la calea ferată, românii au stat și au așteptat, fără să aibă habar cât vor mai răbda în gară.

(CITEȘTE ȘI: Meteorologii ANM au emis o avertizare de ultimă oră. Cod portocaliu şi galben de caniculă pentru mai multe zone ale României)

Călătorii CFR și-au pierdut răbdarea

O întârziere de 13 ore este extrem de greu de suportat, mai ales în condițiile în care temperaturile caniculare au luat cu asalt întreaga țară. Nemulțumirea călătorilor nu a fost neapărat legată de faptul că a întârziat trenul, ci că cei de la CFR nici nu au comunicat problema, nici nu au găsit o soluție, cum ar fi un autocar sau orice altă variantă.

„Nu este normal ca o companie de stat să nu aibă pe vreme de calamitate un mijloc de rezervă, un autocar. Trenul meu a avut întârziere 480 de minute”, a declarat unul dintre pasageri.

Adulții au strâns din dinți și au încercat să rămână pe cât de calmi se poate, dar pentru copii, a fost un adevărat chin de au îndurat:

„Am stat zece ore după acei oameni pentru a strânge câteva buturugi care au căzut pe firele de la tren”, a precizat un băiețel, obosit de cât a avut de așteptat pentru a ajunge la destinația finală”, spune un băiețel.

Pasagerii au acuzat și faptul că nu au beneficiat de aer condiționat pe parcursul călătoriei. Nu este pentru prima dată când CFR are întârzieri atât de mari, dar spre deosebire de unele dăți, nici nu au comunicat oficial situația care a avut loc. Călătorii au fost cei care au sesizat întregul episod.

(CITEȘTE ȘI: Avertizare meteo pentru 26 de județe! ANM anunță caniculă și temperaturi sufocante)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult