Lovitură cruntă primită de Antena 1. Pro TV și Kanal D jubilează

Publicat: 02/03/2019 | 11:11

Ultima lună a iernii a adus audiențe bune postului Pro TV, care a avut cifre în creștere față de prima lună a anului. O adevărată lovitură primită de Antena 1. Nu doar Pro TV are motive să jubileze, ci și Kanal D.

Creșterea a fost înregistrată de Pro TV și Kanal D. Antena 1 a înregistrat a doua lună consecutivă de scădere, cu toate că în luna februarie toate posturile au început grila de primăvară.

Dacă în luna ianuarie, Pro TV începuse difuzarea Las Fierbinți și Ferma, în luna februarie, grila de primăvară a fost completată de celelalte emisiuni de prime-time.

Românii au talent a început pe 8 februarie, iar serialul românesc Vlad și-a făcut loc în grilă luni, cu prima difuzare pe 25 februarie. Singura emisiune care urmează să completeze grila postului este Cântă acum cu mine, care va avea premiera duminică, pe 3 martie.

Kanal D a modificat orarul câtorva emisiuni, astfel că Bravo, ai stil este difuzată cu o oră mai devreme, de la ora 22:00, iar serialul turcesc Povestea noastră este mai scurt cu o oră. În zilele de sâmbătă, duminică, luni și marți, postul Dogan pune la bătaie Exatlon.

La Antena 1, Asia Express, Scena misterelor și iUmor au fost emisiunile care au luat startul în luna februarie. Acest lucru încă nu se vede în audiențe. Este a doua lună consecutivă cu o scădere pe toate targeturile de audiență pentru Antena 1.

Paginademedia.ro prezintă în continuare audiențele posturilor TV în prime-time în luna februarie 2018:

NAȚIONAL. Creștere de aproximativ 100.000 de persoane pentru Pro TV cu noile emisiuni și seriale. După cifrele bune din ianuarie, Kanal D și-a continuat creșterea și a depășit Antena 1 la nivel de țară, care a prins locul trei.

Scădere și la postul Antena 3, care prindea locul patru luna trecută. Național TV a urcat pe locul patru, peste posturile de știri.

URBAN. La orașe, Pro TV a obținut media de 927.000 de telespectatori, aproape dublu față de locul doi. Antena 1 a înregistrat scăderi în numărul de telespectatori și în mediul urban, însă și-a păstrat locul doi. Kanal D, ușoară creștere în prime-time, însă a stagnat pe locul trei.

Meciurile de Champions League și din Liga I au urcat Digi Sport în clasament, care a avut un salt de 12 locuri.

COMERCIAL. Pro TV și Kanal D, creșteri, Antena 1, mică scădere. Digi Sport a obținut locul patru pe targetul 18-49 Urban, lăsând ocupanta locului în ianuarie, Prima TV, pe locul șase.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult