Lovitură pentru Pro TV. Confirmarea a venit chiar la început de săptămână

Publicat: 11/03/2019 | 16:17
Lovitură pentru Pro TV. Confirmarea a venit chiar la început de săptămână

Lovitură grea pentru Pro TV, iar confirmarea a venit chiar la început de săptămână. Bineînțeles, reprezentanții postului nu avut cum să ”savureze” o astfel de știre neplăcută, însă evidențele sunt clare, iar cifrele reci nu mint.

Conform paginademedia.ro, seara de duminică a fost adjudecată – la nivelul audiențelor – de Antena 1. Asia Express a fost lider detașat de audiență pe toate targeturile. ținând capul de afiș. Pro TV a fost nevoit să se mulțumească doar cu locul al doilea. Poziția secundă a fost obținută cufilmul „Cod Roșu la Casa Albă”, programat în locul emisiunii „Cântă acum cu mine”.

Show-ul Asia Express a avut, în medie, peste 1,4 milioane de telespectatori din întreaga țară, la o distanță de aproape 300.000 de persoane de Pro TV, ocupantul locului secund.

În ceea ce privește statistica, totul este foarte clar.

Segmentul NAȚIONAL. Asia Express a fost liderul serii cu aproape 1,4 milioane de telespectatori pe minut. S-a ținut la distanță de locul secund, ocupat de Pro TV, care avea 1,1 milioane de privitori. Pro TV a scos, cu filmul Cod Roșu la Casa Albă, urmat de parte din filmul Insurgent, cifre sub săptămâna trecută când a avut „Cântă acum cu mine” .

Segmentul URBAN. Asia Express a condus și la orașe. Aproape 770.000 de persoane a fost media Antenei 1 pe intervalul show-ului (20.00 – 23.30).  Pro TV a avut poziția secundă, la distanță de lider, cu o medie de 580.000 de telespectatori de la orașe.

Segmentul COMERCIAL. Antena 1 a câștigat fără drept de apel pe publicul tânăr. Show-ul Asia Express a obținut o medie de 420.000 de persoane. Pe locul al doilea era Pro TV, urmărit în medie de 310.000 de persoane.