LPF a făcut anunțul: „Ideea e să se joace toate meciurile rămase!”

Publicat: 26/03/2020 | 17:01

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) ia în calcul disputatrea tuturor partidelor rămase de disputat în acest sezon competițional în Liga 1.

Justin Ștefan, secretarul general al LPF a declarat că sunt șanse mari ca și în luna iulie să avem meciuri pentru ca sezonul să se poată închiea pe teren.  Potrivit oficialului LPF, cei de la  UEFA au în plan ca variantă disputarea tuturor partidelor rămase din campionatele interne ceea ce automat ar face ca teremnul limită pentru prelungirea campionatelor să se extingă.

„Sunt nişte discuţii la nivel internaţional pentru extinderea termenului finalizării campionatelor dincolo de 30 iunie. Adică să se poată juca şi în luna iulie. Asta ar însemna că dacă am avea liber să jucăm în iunie şi iulie am putea să terminăm campionatul Ligii 1, chiar dacă nu reluăm competiţia în mai. Cam asta este discuţia în momentul de faţă şi în direcţia asta trag toate ligile profesioniste. Pentru că la nivelul campionatelor din alte ţări sunt pierderi mari de tot dacă nu se vor juca meciurile rămase. Deci ideea e să se joace toate meciurile rămase şi să se comprime calendarul internaţional, adică tot ce înseamnă cupe europene şi aşa mai departe”, a declarat Justin Ştefan pentru cei de la Agerpres.

Potriivt acestuia, dacă la un moment dat se vorbea de comprimarea sezonului, acum obiectivul tuturor campionatelor este să se joace toate partidele rămase de disputat din acest sezon pentru a nu avea pierderi mai ales în zona drepturilor TV.

„Obiectivul tuturor ligilor este să se joace toate meciurile tocmai pentru a nu avea pierderi, în zona de drepturi de televizare mai ales. Pentru că e foarte posibil ca şi dacă se reiau campionatele în luna iunie să se joace tot cu porţile închise sau cel mult cu număr limitat de spectatori. Acum se discută acest scenariu cu meciuri şi în iulie într-un grup de lucru la nivelul UEFA şi într-un alt grup la nivelul European Leagues. E clar că şi cluburile din România au acelaşi obiectiv asumat ca şi celelalte cluburi europene, respectiv încheierea sezonului prin disputarea tuturor jocurilor rămase. Sunt riscuri mari să nu se reia campionatul în luna mai având în vedere că este nevoie şi de o zonă tampon de câteva săptămâni pentru pregătirea jucătorilor. Deci e clar că singura soluţie este să ne ducem şi noi cu meciurile în luna iulie”, a conchis Justin Ştefan.