LPF vine în ajutorul cluburilor cu probleme financiare!

De: Cancan
Publicat: 07/12/2017 | 16:00

Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a declarat într-o conferinţă de presă, că Adunarea Generală a luat această decizie pentru protejarea celorlalte cluburi. „S-a luat o decizie pentru evitarea situaţiei prejudicierii celorlalte cluburi în cazul în care un club refuză să mai participe în competiţie pe parcursul desfăşurării acesteia din cauza unor probleme de natură financiară. Astfel, Adunarea Generală a decis ca atunci când există riscul retragerii din competiţie, departamentul juridic să lanseze o investigaţie, iar apoi să se facă o propunere motivată către Adunarea Generală. Atunci Adunarea Generală poate decide ca în cazul acelui club banii din drepturile TV să nu mai fie plătiţi în 2 tranşe, ci după disputarea fiecărui joc. Asta pentru că un meci reprezintă 102.600 de euro, iar acest prejudiciu ar fi suportat de către toate cele 14 cluburi prin diminuarea valorii drepturilor TV aferente sezonului respectiv”, a declarat Justin Ştefan.

În cadrul şedinţei de miercuri de la LPF s-a modificat contractul privind încasarea drepturilor TV astfel încât deţinătorul să achite către LPF rata a doua în două tranşe. „Există o modificare privind încasarea drepturilor TV. Până acum LPF încasa de la deţinător în două tranşe. Această modificare în contractul cu deţinătorul media menţionează că rata a doua se împarte în două, adică o parte în ianuarie şi o parte după terminarea sezonului regulat (n.r. martie). Asta şi datorită modificărilor TVA-ului”, a afirmat Ionuţ Calancia, directorul economic al LPF.

Cristi P.