Lucescu Jr. se trateaza de hernie de disc

De: Cancan
Publicat: 26/03/2010 | 00:00
Ciudat. Desi are probleme la spate, Razvan Lucescu cara o geanta uriasa de la masina pana in clinica

Antrenorul Romaniei are probleme de sanatate despre care putini stiu. Conform surselor noastre, fiul lui Mircea Lucescu are de mai multa vreme dureri insuportabile de spate, care isi au originea in trecutul sau ca portar de fotbal, plonjoanele si cazaturile macinandu-i organismul. Aceleasi surse sutin ca, dupa ce a facut mai multe investigatii, Razvan Lucescu a aflat ca are un inceput de hernie de disc si ca trebuie sa urmeze o serie de tratamente specifice pentru a evita o interventie chirurgicala. Selectionerul nu a stat mult pe ganduri si a apelat pentru un program de refacere la Ambulatoriul de Specialitate al Institutului National de Recuperare, Medicina Fizica si Balneoclimatologie de pe strada Ion Mihalache. In timpul unei astfel de vizite in scop terapeutic, el a fost fotografiat de paparazzii CANCAN. Contactat telefonic, Lucescu Jr. a confirmat situatia sa medicala: „E adevarat ca am un inceput de hernie de disc, dar nu imi prea place sa vorbesc de asta. Probabil ca mi se trage de la meseria de goalkeeper. E complicat de spus in acest stadiu daca va fi nevoie de operatie sau nu, e inca prea devreme. As vrea sa nu ajung la bisturiu, dar daca nu voi putea evita asta nu e nicio problema”, ne-a declarat selectionerul.