Lucian Mîndruță, apel disperat! Prezentatoarea de știri luptă din nou cu cancerul: „Poate reușim să strângem măcar o parte din sumă”

Publicat: 24/08/2023 | 15:09

Alina Vancia, prezentatoarea de știri de la Digi FM, se confruntă cu probleme grave de sănătate. Nu a dorit să vorbească niciodată despre boala cu care se luptă, a dus singură toate bătăliile, însă acum are nevoie de ajutorul oamenilor. Lucian Mîndruță a publicat recent pe pagina sa de Facebook un mesaj în care vorbește despre situația grea cu care se confruntă colega sa.

Are una dintre cele mai cunoscute voci de radio din România, a demonstrat că este o femeie puternică în ciuda tuturor momentelor grele prin care a trecut, însă recent, Alina Vancia a mai primit încă o lovitură dură. Prezentatoarea de știri a aflat recent că boala nemiloasă de care credea că a scăpat, a reapărut. A treia oară.

După un tratament chinuitor, operații, Alina Vancia trebuie să mai ajungă încă o dată pe masa de operație. Colegul său, Lucian Mîndrută, a scris un mesaj emoționant pe rețelele de socializare prin care i-a îndemnat pe cei care doresc și pot să o ajute pe Alina.

„Dragilor, aș vrea să ajutăm o voce să ne vorbească sănătoasă mai departe.

O voce de radio. O știți, sigur după timbru, dar cred că și după nume: Alina Vancia. Ce nu știți e că se luptă cu un cancer și e la a treia bătălie. Chirurgie de colon, citostatice, o pauză și o speranță și acum iar… iar e nevoie de chirurgie. Acum trebuie scos un nodul de pe ficat. 

Așadar vă cer eu un mic ajutor, că ea nu vrea să zică nimic. Poate reușim să strângem împreună măcar o parte din suma necesară operației și mai ales recuperării, aproximativ 5000 euro, la prima strigare.

În primul comentariu sunt datele de IBAN ale Alinei. Știu că sunteți ori după vacanțe, ori în vacanțe, ori vă pregătiți de vacanțe, dar sper să găsiți un colț de buzunar sau măcar un share și pentru Alina noastră de la radio. 

Mulțumesc!”, a scris Lucian Mîndruță pe pagina sa de Facebook.

CITEȘTE ȘI: CE BACȘIȘ A FOST NEVOIT SĂ DEA LUCIAN MÂNDRUȚĂ UNUI TAXIMETRIST DIN CLUJ-NAPOCA: „AM VRUT SĂ-I LAS 20 DE LEI, DAR A REFUZAT”

Cei care vor să o ajute pe Alina Vancia pot trimite bani în contul:

IBAN: RO42INGB0000999900451302

Titular cont: Alina Corina Vancia

Banca: INGB CENTRALA

Moneda: RON

Cod SWIFT/BIC: INGBROBU

Mesajul transmis de Lucian Mîndruță pe pagina sa de Facebook

Alina Vancia, îndrăgostită de radio

Alina Vancia lucrează în domeniu de peste 20 de ani. S-a îndrăgostit de această meserie din prima clipă. În prezent, luptă să se vindece și să continue să facă ce îi place.

„Acum. Tot ce se întâmpla acum, în acest moment poate fi transmis rapid la radio. Nu ai nevoie decât de informația verificată din 3 surse și gata, i-ai dat drumul în aer. Totul se mișcă mult mai repede decât în televiziune, unde e drept, te ajuta mult imaginea. Atât de mult, încât nici n-ai nevoie tot timpul de cuvinte.

Dar la radio trebuie să fii nu numai rapid în transmiterea informației, trebuie să fii clar și concis. Pentru ca mesajul tău să fie recepționat așa cum trebuie. De asta iubesc si am iubit radioul in ultimii peste 20 de ani.

Plâng uneori de neputință, când nedreptatea ia locul normalității, dar mai des mă bucur. Oamenii din jurul meu, unele evenimente, apusul ori răsăritul, firul crud al ierbii. Toate și multe, multe altele sunt motive de bucurie.

Când mi-e greu, mă gandesc că și cea mai rea zi din viața tot 24 de ore are, nu mai mult”, mărturisea Alina Vancia la Digi FM.

Hermina Hagianu
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune ... citește mai mult