Lucrul pe care Viviana Sposub nu l-ar accepta din partea lui George Burcea: ”Orice femeie trebuie să spună STOP”

Publicat: 17/11/2020 | 11:08

În ciuda faptului că trăiește o poveste de dragoste cu George Burcea, Viviana Sposub a făcut declarații neașteptate despre relații și compromisuri.

Povestea de dragoste dintre George Burcea și Viviana Sposub a început pe platourile de filmare. Toată lumea a rămas surprinsă când s-a înfiripat ceva între ei, dar iată că dragostea a apărut atunci când cei doi concurenți se așteptau mai puțin.

Acum, Viviana Sposub și George Burcea trăiesc o poveste de dragoste și și-au spus deja primul ”Te iubesc!”. Însă există, totuși, un lucru pe care asistenta TV nu l-ar accepta din partea lui George Burcea.

“Mă consider o iubită extrem de înțelegătoare și tolerantă. Însă nu aș accepta din partea niciunui bărbat violență fizică sau verbală. Consider că aici orice femeie trebuie să pună STOP!”, a declarat Viviana Sposub pentru revista VIVA!  

George Burcea a cucerit-o iremediabil

La început, asistenta TV nu-l vedea cu ochi buni pe cel care avea să-i devină iubit. Pe parcursul competiției, însă, Viviana Sposub și-a schimbat radical părerea în ceea ce-l privește pe George Burcea. Actorul a ajutat-o mult în Fermă și, într-un final, a reușit să o cucerească iremediabil prin felul său de a fi.

”George este un om minunat! Am spus-o și o voi mai spune! M-a surprins plăcut felul lui de a fi, mai ales că părerea mea înainte de a-l cunoaște nu era una tocmai bună. Este muncitor, ambițios, descurcăreț. Omul ăsta chiar se pricepe la toate! Dar, pe lângă astea, faptul că a fost atât de cald cu mine, atât de grijuliu și protector m-a făcut să văd în George mai mult decât aș vedea într-un coleg de „Fermă”. Eh, și acum să recunoaștem! E și foarte sexy!

George a fost sprijinul meu în toată această perioadă! Mi-a dat multă încredere în mine și m-a făcut să realizez că sunt o fată foarte puternică. Tocmai de aceea îi sunt recunoscătoare și mă bucură enorm de tare legătura ce s-a creat între noi. A venit natural, firesc și atât de frumos! Fix a așa venit și sărutul. A fost unul dintre cele mai emoționante momente din „Fermă și a încununat toată apropierea pe care am simțit-o noi pe parcursul competiției”, a mai declarat Viviana Sposub pentru VIVA!