„Măcelarul de pe Calea Victoriei” se plânge de condițiile de detenție

Publicat: 20/03/2021 | 23:45

Crima a îngrozit o întreagă Românie! Se întâmpla în urmă cu cinci ani, când Tiberiu Florin Radu și-a înjunghiat mortal iubita care-l părăsise, într-un magazin de pe Calea Victoriei, din Capitală. A fost condamnat la 20 de ani de închisoare, iar acum criminalul vrea să fie scos din regimul de maximă siguranță de la Giurgiu. Ce au decis magistrații la ultima ședință? CANCAN.RO are detaliile, în exclusivitate.

„Măcelarul de pe Calea Victoriei” a muncit și a participat la programe educative, a fost recompensat de 20 de ori. Acestea au fost argumentele criminalului Tiberiu Florin Radu atunci când a făcut cerere de a ispăși condamnarea într-un regim ceva mai ușor, nicidecum cel de maximă siguranță. ”Deținutul se află în executarea unei pedepse cu închisoarea de 20 ani, care a început în data de 28.04.2016 și expiră în termen la data de 13.08.2035, fiind scăzute 258 zile. Petentul a  fost repartizat la regimul maximă siguranță la  data de 23.10.2017, data anterioarei comisii de individualizare a fost 27.09.2019, iar, pe parcursul executării pedepsei, petentul nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat de 20 ori, ultima recompensă i s-a acordat la data de 20.03.2020, are câștig din muncă 241,56 zile, a participat la programe educaționale și psihologice.

Potrivit prevederilor art. 40 alin. 5 din Legea nr. 254/2013, schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune, ținându-se seama de natura și mijloacele de săvârșire a infracțiunii, dacă persoana condamnată a avut o bună conduită, stabilită prin raportare la recompensele acordate și sancțiunile aplicate și nu a recurs la acțiuni care indică o constantă negativă a comportamentului, a stăruit în muncă sau s-a implicat activ în activitățile stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică”, este notat în fișa deținutului. (CITEȘTE ȘI: S-A RUGAT ÎNAINTE DE CRIMĂ! UCIGAŞUL DE PE CALEA VICTORIEI I-A SPUS FOSTEI IUBITE CĂ NU POATE TRĂI FĂRĂ EA)

Momentul când criminalul Tiberiu Florin Radu este prins

Tiberiu Florin Radu rămâne în regim de detenție de maximă siguranță

Instanța chiar a apreciat comportamentul acestuia după gratii: ”Instanța apreciază conduita pozitivă de dată recentă a petentului, și apare ca evident faptul că petentul a depus eforturi pentru a dovedi că este compatibil cu un regim de executare mai puțin sever în condițiile în care a participat extensiv la muncă, a beneficiat de recompense și a participat la programe educaționale!”  Doar că magistrații au rămas fermi pe poziție. Cererea lui nu i-a înduplecat pe aceia care nu au uitat că nu cu mulți ani în urmă Tiberiu măcelărea o tânără care avea viața înainte.

Astfel, completul de judecată a emis soluția pe scurt, iar Tiberiu Florin Radu, „măcelarul de pe Calea Victoriei”, va rămâne cu același regim de detenție. ”Respinge ca neîntemeiată contestaţia formulată de petentul condamnat Radu Tiberiu Florin, în prezent deţinut în Penitenciarul Giurgiu, împotriva încheierii nr. 1981/09.12.2020, pronunţată în dosarul nr. 1972/2020, de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate pentru Penitenciarului Giurgiu. În baza art. 275 alin (2) din Codul de procedură penală, obligă petentul condamnat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat”, este decizia definitivă dată de magistrați.

Tiberiu Florin Radu trebuie să plătească daune în valoare de 100.000 de euro

După condamnare, instanța l-a obligat pe Tiberiu Florin Radu la plata unor despăgubiri rudelor victimei. Doar că acest lucru nu s-a întâmplat. Așa că, la doi ani de la oribila crimă, Judecătoria Sectorului 1 a admis cererea persoanelor care ar fi trebuit să intre în posesia despăgubirilor, anume, executarea silită, fără cale de atac. Părinții fetei ucise și tatăl copilului victimei l-au dat în judecată pe Tiberiu Radu și au avut câștig de cauză. (NU RATA: NE-A POVESTIT ÎNTÂLNIREA CU UCIGAŞUL DE PE VICTORIEI: ”MI S-A FĂCUT RĂU CÂND…”)

Astfel, el trebuie să achite despăgubiri de 100.000 de euro copilului femeii ucise. De asemenea, instanţa a decis ca bărbatul să îi plătească minorului daune de 312,5 lei pe lună, reprezentând o indemnizaţie lunară provizorie, de la data pronunţării deciziei şi până la stabilirea în favoarea minorului a unei pensii de urmaş. Totodată, instanţa a decis că, timp de cinci ani după executarea pedepsei, Tiberiu Florin Radu va avea interdicţia de a se apropia de părinţii victimei, de copilul acesteia şi de reprezentantul legal al minorului.

În aprilie 2016, Tiberiu Florin Radu a intrat în magazinul Alinei Petre – fosta noră a lui Virgil Măgureanu, ex-șeful SRI – de pe Calea Victoriei, unde a ucis-o cu sânge rece pe fosta lui iubită, Loredana Ivan. Alina Petre a povestit că individul o teroriza de 6-7 luni pe femeie şi inclusiv ea însăși a vorbit cu acesta la telefon, rugându-l să o lase în pace pe Loredana.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp. 

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult