Mădălina Crețan primește semne de la Nosfe! Ce încearcă să-i transmită regretatul artist: „Mă agăț de aceste lucruri foarte mult”

Publicat: 11/02/2023 | 23:13
Nosfe și Mădălina Crețan

Mădălina Crețan face noi dezvăluiri! Văduva lui Nosfe face noi mărturisiri despre mesajele pe care regretatul rapper încearcă să i le transmită din lumea de dincolo. Iată ce a spus aceasta.

Vestea că Nosfe a murit la vârsta de doar 37 de ani a șocat o țară. Unul dintre cei mai iubiți și apreciați artiști a lăsat în urmă multă suferință și durere. Pe data de 16 octombrie 2022, Nosfe s-a stins din viață cutremurător și nimic nu avea să prevestească ce avea să se întâmple. Nu dădea semne că îi este rău, ci doar că este obosit. În cele din urmă, moartea lui a lăsat multe semne de întrebare.

Mădălina Crețan, soția acestuia, susține că Nosfe încearcă să-i comunice din lumea de dincolo prin intermediul viselor.

Mădălina Crețan și Nosfe au trăit o superbă poveste de iubire / Sursă foto: captură tv

(CITEȘTE ȘI: Imaginea emoționantă cu Mădălina Crețan și fiica ei, la 3 luni de la moartea lui Nosfe: „Sub o formă sau alta, o să rămânem tot noi 3”)

Mădălina Crețan: „Îl visează încercând să comunice cu mine”

Soția acestuia susține că Nosfe încearcă să comunice cu ea din lumea de dincolo, prin intermediul prietenei sale.

„Chiar râdeam, glumeam cu o prietenă că în momentul de față ea îl visează încercând să comunice cu mine, adică la ea se duce în vis să-i transmită lucruri pentru mine și eu îl visez vis a vis de prietenii lui și de alți oameni, dar nu de mine. L-am visat într-una din seri spunându-mi să îi spun lui Luca că îl iubește. Luca e producătorul de la Șatra. Într-o altă seară l-am visat că a fost cu unul dintre DJ și prietenii lui la (…) într-un moment în care a pus el muzică, dar nimic legat de noi”, a mărturisit soția regretatului cântăreț, pentru Antena Stars.

Mădălina susține că interpretează foarte mult toate visele astea și că în acest mod îl simte mai aproape.

„Nu știu dacă și visele astea sunt dintr-o altă lume sau conștiința noastră de zi cu zi, dar în momentul de față recunosc că mă agăț de aceste lucruri foarte mult. Simt că deși fizic nu mai suntem împreună, la nivel spiritual, sufletește nu ne-am rupt și nici nu cred că o să ne rupem vreodată”, a mai dezvăluit Mădălina Crețan, în cadrul intervenției televizate.