Mădălina Ghenea, apariție surprinzătoare la turneul de tenis de la Madrid! Pe ce jucător a pus ochii celebrul model

Publicat: 01/05/2023 | 17:00

Mădălina Ghenea (35 de ani) a devenit cunoscută mai întâi ca model, apoi, calităţile sale actoriceşti au reuşit să îi aducă roluri importante în producţiile de la Hollywood. În ultima perioadă, nu s-a mai vorbit despre viaţa şatenei, însă un turneu de tenis a readus-o în atenţia publicului. Probabil vă întrebaţi ce legătura are sportul cu celebrul model. Aflaţi totul în rândurile de mai jos.

Mădălina Ghenea a reuşit să frângă multe inimi cu farmecul său, de-a lungul timpului. Nu de puţine ori presa a vorbit despre cuceririle sale. La braţul ei au stat mulţi bărbaţi celebri, însă până acum, se poate spune că norocul nu a fost de partea sa în privința relațiilor amoroase. Şatena a avut parte de multe dezamăgiri şi spunem asta pentru că poveștile sale de dragoste nu au avut un final fericit.

Dar să lăsăm trecutul în urmă şi să ne concentrăm pe viitor. Care ar putea fi promiţător.

NU RATA: I-A UIMIT PE FANI! CUM S-A FOTOGRAFIAT MĂDĂLINA GHENEA PE PLAJĂ: „FEMEIA PERFECTĂ!”

Zilele trecute, Mădălina Ghenea a participat la un turneu de tenis. Mulţi s-ar putea întreba de când o interesează pe vedetă un astfel de eveniment care nu implică poze pe covorul roşu şi ţinute de gală. Potrivit presei străine, nu sportul în sine a fost motivul pentru care şatena a participat la turneul din Madrid, ci unul dintre jucători.

Concret, Mădălina Ghenea a urmărit meciul dintre Carlos Alcaraz și Grigor Dimitrov, din loja bulgarului. Acum, se speculează o posibilă idilă între celebrul model și jucătorul de tenis care a avut în trecut relații cu Serena Williams și cu Maria Șarapova.

Mădălina Ghenea a stat în loja lui Grigor Dimitrov, dar se pare că nu i-a purtat acestuia prea mult noroc. Jucătorul de tenis din Bulgaria a fost eliminat de Carlos Alcaraz, principalul favorit la turneul Masters de la Madrid  și campionul en-titre. Jucătorul de tenis din Spania s-a impus cu scorul de 6-2, 6-5 într-un meci care a durat o oră și 32 de minute.

Grigor Dimitrov, relaţii cu femei celebre

Grigor Dimitrov este cunoscut ca un adevărat cuceritor în lumea tenisului. Se pare că sportivul din Bulgaria nu a pierdut deloc timpul. După ce s-a iubit cu Maria Șarapova și Serena Williams, tânărul, care a adunat o avere în valoare de 22,560,301 milioane de dolari din tenis, a avut o scurtă relație și cu Nicole Scherzinger, fosta iubită a lui Lewis Hamilton, pilotul de Formula 1 despre care s-a vehiculat că s-a iubit și cu Mădălina Ghenea.

Hermina Hagianu
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune ... citește mai mult