MAGDA CIUMAC, profund afectată de pierderea Denisei! Vedeta a transmis un mesaj emoţionant:,,M-a pus pe gânduri…‘’

De: Cancan
Publicat: 26/07/2017 | 09:33

„Aţi văzut şi cu Denisa (n.r.: Denisa Răducu), Dumnezeu să o odihească în pace – până la urmă nu constă nimic în viaţa asta în frumuseţe, unde pleci, cu cine eşti sau câţi bani ai. Până la urmă, dacă e să ai probleme de sănătate, cred că sunt astea problemele cele de importante (..). Trebuie să fim buni şi să ne trăim viaţa aşa cum ne-a fost dată, frumos, măcar să încercăm. (…). Bineînţeles, ca orice om cu suflet, eu sunt şi foarte sensibilă, cu toate că nu prea mă arăt (…), că m-a emoţionat şi pe mine. Şi am rămas fără cuvinte, dar, nu neapărat,că m-a pus pe gânduri aşa… ca persoană a mea, dar, întotdeauna, eu am gândit în felul acesta. (…). Sunt nişte dureri care persistă de câţiva ani.”, a declarat Magda Ciumac.