Magda Pălimariu se pregătește pentru botezul fiului ei. Ce a declarat despre marele eveniment: „Vom face două ceremonii religioase”

Publicat: 07/11/2022 | 09:36
Magda Pălimariu (Foto: Facebook)

Magda Pălimariu (43 de ani) are emoții mari! Fosta prezentatoare a rubricii meteo, de la Pro TV, este pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru botezul băiețelului ei. Vedeta a făcut câteva mărturisiri despre unul dintre cele mai importante evenimente din viața ei.

Magda Pălimariu trăiește una dintre cele mai frumoase experiențe din viața ei. În urmă cu 3 luni, vedeta de la Pro TV a dat naștere primului copil, un băiețel sănătos care o face să radieze de fericire în fiecare clipă petrecută alături de el. Acesta este și motivul pentru care proaspăta mămică a renunțat, cel puțin pentru o perioadă, la munca în televiziune. Acum, Magda se pregătește, intens, pentru botezul micuțului și a făcut o serie de declarații, în acest sens.

Primele declarații despre botezul băiețelului ei

Magda Pălimariu se concentrează doar pe creșterea copilului ei, în momentul de față. A ales să se mute în Norvegia, pentru o anumită perioadă de timp, acolo unde locuiește cu soțul ei, cel care o iubește și o face să se simtă împlinită. Fosta prezentatoarea TV a spus că este posibil să facă două ceremonii de botez, una în Norvegia și una în România, însă, nu este nimic sigur, deocamdată.

„Probabil vom face două ceremonii religioase, și aici, dar și în România. Astfel, îi vom putea avea aproape pe toți cei dragi”, a mărturisit Magda, într-un interviu acordat pentru okmagazine.ro. 

Totodată, Magda a spus că micuțul va avea două perechi de nași, una din România, iar cealaltă, din Budapesta.

„Va avea două perechi de nași, părinții spirituali care ne-au cununat și pe noi și prietenii noștri apropiați din Budapesta”, a mai anunțat ea, potrivit sursei menționate.

Magda Pălimariu a devenit mamă în urmă cu trei luni / (sursă foto: Instagram)

(CITEȘTE ȘI: Când va reveni Magda Pălimariu la Pro Tv. Ce a declarat prezentatoarea:„Având în vedere că este prima oară când…”)

Cum se descurcă în rolul de mămică

Magda a mai spus că se acomodează noii posturi de mămică, și învață să se plieze după nevoile micuțului, mărturisind că trăiește cele mai minunate momente din viața ei.

„Încă ne acomodăm. E o perioadă în care învățăm foarte multe de la cel mic, ne pliem după nevoile lui. Este în perioada în care mănâncă și doarme, îi plac plimbările lungi, așa că ne-am creat o rutină în acest sens. Fiecare zi cu el este o bucurie și ne încântă de fiecare dată cu câte ceva. Este minunat să vezi cum se schimbă și învață de la o zi la alta”.