Magistrații au decis! Ce pedeapsă a primit polițistul care a lovit-o mortal pe Raisa

Publicat: 31/01/2024 | 20:18

Răsturnare de situație în cazul polițistului care a ucis-o pe Raisa! Magistrații au decis ce se întâmplă cu omul legii care pe data de 13 ianuarie 2022 a lovit mortal pe trecerea de pietoni o fetiță de 11 ani. Părinții copilei sunt revoltați de decizia judecătorilor și cer să se facă dreptate.

Constantin Popescu, scapă de închisoare. După mai bine de doi ani de la accidentul tragic în care Raisa și-a găsit sfârșitul, magistrații au luat o decizie. Miercuri, 31 ianuarie 2024, judecătorii au pronunțat sentința în cazul accidentului de pe Bulevardul Laminorului. Hotărârea a fost amânată de mai multe ori, iar polițistul a fost cercetat în libertate.

Polițistul vinovat de moartea copilei de 11 ani a primit o sentință de trei ani de închisoare cu suspendare. Familia fetei ceruse o pedeapsă cu executare, dar instanța nu a fost de acord. Astfel, avocatul familiei a declarat intenția acestora de a face recurs.

“Acţiunea civilă şi anume daunele morale au fost duse în derizoriu, în sensul în care au fost acordate daune de 160.000 euro pentru familia Raisei, iar Marina a primit 90.000 de euro pentru cele 100 de zile de îngrijiri medicale. Vom formula cu siguranţă Apel. Dacă nu era destul, munca în folosul comunităţii o să fie făcuta probabil la Arhiepiscopia Bucureştilor”, a declarat Adrian Cuculis, avocatul familiei.

Citește și: INFORMAŢII DIN ANCHETA MORȚII RAISEI. CE VITEZĂ AVEA POLIȚISTUL CÂND A LOVIT-O PE TRECEREA DE PIETONI

Răsturnare de situație în cazul polițistului care a ucis-o pe Raisa! Constantin Popescu scapă de închisoare

Totodată, judecătorii au decis acordarea de daune morale în valoare de 160.000 de euro pentru familia Raisei și 90.000 de euro pentru familia Marinei. Cea de-a doua fata a necesitat îngrijiri medicale timp de 100 de zile în urma tragediei.

Raisa s-a stins din viață la vârsta de doar 11 ani, spulberată de mașina de poliție la volanul căreia se afla Constantin Popescu. Pe data de 13 ianuarie 2022, Raisa și Marina au fost spulberate pe trecerea de pietoni. Fetițele traversau strada regulamentar. Polițistul în vârstă de 33 de ani, care se afla singur în mașină, nu le-a acordat prioritate. De asemenea, autospeciala implicată în accident nu se afla în misiune, având semnalele luminoase pornite, dar nu și cele acustice.

Constantin Popescu risca o pedeapsă de până la 7 ani de detenție în cazul în care era găsit vinovat de ucidere din culpă. De asemenea, acesta a fost expus unei pedepse de până la 3 ani de închisoare dacă judecătorii îl găseau vinovat de vătămare corporală. Cu toate că a fost cercetat în libertate și că a fost acuzat de uciderea Raisei, polițistului nu i-a fost suspendat niciodată dreptul de a conduce.

Citește și: POLIȚISTUL CARE A UCIS-O PE RAISA PE TRECEREA DE PIETONI: „NU SUNT UN PERICOL PENTRU SOCIETATE”