Mahnire si regrete! Cel mai bun prieten a lui Nicolaescu, prea suparat ca sa-si ia ramas bun: “Nu am vrut sa vad niste scandaluri!

De: Cancan
Publicat: 07/01/2013 | 22:32

“Nu am participat pentru ca sunt mahnit de ce s-a intamplat. Nu am vrut sa ma duc si sa vad un cosciug, voiam sa-l vad pe cel care mi-a fost prieten o viata. Ce sa vad? Niste scanduri? Nu e normal ce s-a intamplat”, a declarat scenograful Colea Ursu, unul dintre cei mai apropiati colegi ai lui Sergiu Nicolaescu.

L-a plans ca pe un frate, insa durerea despartirii de “Florin”, cum il alinta Colea pe Sergiu Nicolaescu (fiind nascut de Florii), a fost amplificata de faptul ca nu l-a putut privi inainte de a pleca in alta lume.

Acesta considera ca intreaga organizare a ceremoniei religioase, cat si ideea de a-l ascunde de ochii admiratorilor si a celor care i-au fost alaturi, nu au facut altceva decat sa nasca inversunare. Mai mult, spune ca marele artist a avut chiar si cateva dorinte despre care i-a vorbit de mai multe ori, si care nu i-au fost respectate.

“El dorea sa-i fie aruncata o parte din cenusa in mare, la 2 Mai, unde are casa. Insa am auzit ca va ajunge la Targu Jiu, acolo unde i s-a pregatit un loc special. De ce nu i-au respectat dorinta?”, s-a intreabat siderat scenograful.
Pe langa asta, Colea sustine ca Sergiu Nicolaescu a fost foarte vehement si in ceea ce priveste testamentul.

“El facuse in urma cu ceva timp un pact cu sora lui. I-a spus: daca mori tu prima, preiau eu totul, daca mor eu, iti ramane tie totul. Cu conditia ca aceasta casa sa fie transformata in muzeu”, sustine Colea Ursu.

(Maria Apostol)