VIDEO. Mai mulți arădeni au cumpărat langoși cu viermi de la o gogoșerie din Sântana. Cum a reacționat vânzătoarea

Publicat: 06/06/2018 | 12:24

În județul Arad, la Sântana, mai multe persoane reclamă faptul că au cumpărat langoși cu viermi. Dovada a fost filmată și postată în mediul online. 

UPDATE: Inspectorii responsabili cu siguranța alimentelor s-au autosesizat

În cursul dimineții de miercuri, mai mulți inspectori ai DSVSA au descins în zonă pentru a face verificări, conducerea unității sesizându-se din oficiu.

„Nu am primit nicio sesizare scrisă, ne-am autosesizat și am trimis în control o echipă de patru colegi, inspectori, am identificat unitatea, într-adevăr, sunt nereguli grave acolo, am pus sub sechestru o cantitate de produse care urmau să intre în consum. Unitatea a fost amendată cu 4.000 de lei, am identificat și depozitul de unde provin acele produse și acele materii prime. Am trimis și acolo o echipă să vedem dacă sunt probleme”, a declarat Viorel Agud, director executiv DSVSA Arad.

În plus, inspectorii DSVSA Arad au controlat toate unitățile de profil din zonă, atât în langoșeria incriminată, cât și în celelalte fast-food-uri din centrul localității Sântana găsindu-se nereguli majore care le-au adus patronilor sancțiuni.

„Am verificat și alte unități cu același specific din Sântana  și surpriza este că am mai găsit încă două unități cu probleme similare și datorită acestui fapt și cele două unități au fost amendate cu 2.000, respectiv 3.000 de lei pentru nereguli în manipularea și depozitarea produselor”, a adăugat Viorel Agud.

Pe de altă parte, întregul lot de produse din care a fost folosită materia primă pentru langoșul cu viermi a fost sechestrat, urmând să fie distrus.

Știrea inițială

” – Sunt viermi?

– Ioai!

– Stai, stai așa!

– Sunt viermi sau nu sunt viermi?

– Ce faceți, ne îmbolnăviți? Ne îmbolnăviți!”, este doar o parte din discuția între clienți și vânzătoare. 

Imaginile incredibile au fost filmate în cursul zilei de marți, la o gogoșerie din orașul arădean Sântana.
Clienții care au cumpărat langoș cu șuncă și cașcaval au apucat să muște de câteva ori din produsul infestat, după care și-au dat seama că în compoziție sunt viermi. (CITEȘTE DOAR PE CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA: MÂNCAT DE VIU DE VIERMI)

În stare de șoc, oamenii s-au întors la chioșc pentru a-i cere explicații vânzătoarei.

– Dă să văd!

– Ce să vezi? Nu, nu, nu…

– Dă să văd, dă să văd…

– Hai, chemăm poliția!

– Vai, mamă!

– Auzi, eu primesc de la firmă cașcavalul și vreau să sun, să rezolv problema… Dă să văd, nu se poate, dă să văd…
– Ne dați banii înapoi, că nu le mai vreau. Luați-l și pe ăstălalt”, continuă discuția.

Deocamdată, clienții nu au depus plângere la DSV, ei limitându-se la a posta filmarea în mediul online. Pe de altă parte, conducerea Direcției Sanitar Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor s-a autosesizat și va începe o anchetă.

This browser does not support the video element.