Mama Denisei Răducu, mărturisiri cutremurătoare: „I-am zis că mă arunc pe calea ferată!”

De: Cancan
Publicat: 21/11/2017 | 08:10

Geta Dovleac suferă cumplit şi chiar dacă familia încearcă să o ajute, femeia nu se lasă înduplecată. Chiar şi la miezul nopţii, mama Denisei este la mormânt, acolo unde îi aprinde lumânări fiicei sale.

„Fanii îi aduc flori, vin mereu aici, ca la pelerinaj. Întotdeauna am lumânări şi tămâie pentru Denisa. Îi mai aduc şi lumânări electrice, să fiu eu sigură că are lumină. Eu mă culc cu Denisa în gând şi mă trezesc cu Denisa în gând. Chiar dacă mai am o fată şi trei nepoate frumoase foc, eu tot cu ea în gând sunt. O visez mereu veselă, îmi zice mereu că este bine, să stau liniştită. Încearcă să-mi transmită ceva să nu mă plâng. Îmi cere haine, rochii. Rochia ei preferată era una albă. Mai avea o rochie preferată, una neagră cu argintiu pe la poale. Astea două îi plăceau ei. Am plecat într-o noapte pe la 12:00, am fost la cimitir. Eu m-am întors şi m-am culcat în maşină. Marian m-a căutat toată noaptea, m-a căutat cu vecinii. M-a căutat pe calea ferată pentru că eu cu o zi înainte am zis că mă duc să mă arunc. M-a găsit spre dimineaţă în maşină”, a mărturisit Geta Dovleac, la Kanal D.

Mama Denisei, la mormântul artistei