Mama lui Ilie Balaci s-a prăbușit lângă sicriul fiului ei! Medicii de pe Ambulanță au intervenit

De: Cancan
Publicat: 23/10/2018 | 16:46

Ilie Balaci, înmormânat marți la Craiova cu onoruri militare, a reunit din nou în jurul său fani, prieteni, familie. Mama ”minunii blonde” a cedat în fața durerii și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Ilie Balaci a fost condus pe ultimul drum. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a transmis live cele mai importante momente de la funeraliile ”Minunii Blonde”, unde au participat mii de oameni. ”Cetatea Băniei” și-a luat adio de la Ilie Balaci, fiind îngropat în Cimitirul Sineasca.

„Mamă, eu la Craiova m-am născut, eu la Craiova mor! Aici să mă îngropați, la Craiova. Aici mi-am câștigat trofeele!”, i-a zis Ilie Balaci mamei sale, înainte de a muri.

Doar că sărmana femeie nu-și imagina că asta se va întâmpla atât de repede. Ea a avut nevoie de ajutorul medicilor pentru a se mai putea ține pe picioare. Dărâmata de despărţirea definitivă de fiul ei şi răpusă de gândul că şi-a pierdut băiatul pentru totdeauna, mama lui Ilie Balaci s-a prăbuşit lângă sicriu. Ambulanţa a intervenit şi a ținut-o ulterior sub supraveghere.

Pe cine ar fi sunat înainte să moară

Ilie Balaci a murit la doar 62 de ani după ce a petrecut într-un club din Craiova, unde s-ar fi plâns, tot timpul, de dureri în gât. S-a prăbușit duminică dimineața, iar familia a sunat imediat la 112. După aproape o oră de resuscitări, fostul mare fotbalist a fost declarat mort. “Minunea Blondă” ar fi sunat-o pe Luminiţa Cioroianu în jurul orei 9:30, medic ORL-ist şi prieten de familie.

Ilie Balaci i-a spus medicului că se simte foarte rău şi că are dureri puternice în gât. Vocea acestuia era schimbată, iar Luminiţa Cioroianu şi-a dat seama imediat că este ceva grav. Doctorul a pornit rapid spre blocul unde se afla fotstul fotbalist, sunându-i între timp pe alţi doi medici, care locuiau în apropiere. Între timp şi mama lui Ilie Balaci a sunat la 112.

(NU RATA, AICI: SOȚIA LUI ILIE BALACI A IZBUCNIT ÎN LACRIMI ÎNAINTE SĂ INTRE ÎN CASA SPORTIVULUI. MĂRTURIA SFÂȘIETOARE FĂCUTĂ DE DANA)

La sosirea ambulanţei, cei doi medici pe care i-a trimis Luminiţa Cioroianu i-au acordat lui Ilie Balaci primul ajutor. Ulterior, Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi paramedicii SMURD, ajunşi la faţa locului, au efectuat manevre de resuscitare, dar în zadar. Se pare că medicii nu l-au putut intuba pe Ilie Balaci din cauza inflamaţiei puternice a gâtului.

Inițial, s-a zvonit că Ilie Balaci va fi depus la biserica Madona Dudu, dar se pare că familia s-a decis asupra lăcașului de cult “Sf. Ilie”. Pentru că aici Ilie s-a cununat religios cu soția sa, Dana, și și-a botezat și cele două fete, Lorena și Liana. Tot acolo este înmormântat și tatăl fostului sportiv. Slujba va avea loc la ora 13:00, iar CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, va transmite live funeraliile celui supranumit „Minunea Blondă”.

Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, se ocupă personal de pregătirile legate de înmormântare și va fi prezent, oficiind slujba religioasă marelui fotbalist. Transmite condoleanțe familiei îndurerate”, a precizat Arhidiaconul Ioniță Apostolache, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Olteniei. 

Între timp, s-a stabilit și cauza morții lui Ilie Balaci! Autopsia a fost făcută luni, 22 octombrie, la Institutul de Medicină Legală Dolj, iar rezultatele au fost transmise organelor de cercetare penală.

Principala cauză a decesului lui Ilie Balaci a fost infarctul miocardic acut, însoțit de insuficiență cardio-respiratorie, potrivit autopsiei. Directorul Serviciului Județean de Ambulanță Dolj, Cristian Gângioveanu, a declarat că infarctul miocardic a fost și principala suspiciune a medicilor de la Ambulanță. În presă s-a vehiculat inițial că fosta legendă a fotbalului ar fi suferit un atac cerebral.