Mama Luizei din Caracal, sunată de două ori. Cuvintele care au bulversat-o total: „Luiza este în Elveția”

Publicat: 09/08/2019 | 07:59

Mama Luizei Melencu, prima victimă a lui Gheorghe Dincă, a ținut să facă unele precizări în privința unor informații care au apărut și nu ar fi adevărate. Ea spune că nu a cerut despăgubiri de 300.000 de euro. De asemenea, femeia a anunțat câte telefoane a primit după dispariția fiicei ei, Luiza.

„Nu este adevărat. Eu am văzut la televizor această informaţie şi am sunat să spun că nu este nimic adevărat. Noi nu cerem absolut nimic. Pe noi ne interesează banii, în situaţia asta?! Eu nu ştiu cine a aberat, noi chiar nu vrem să fim băgaţi în aberaţia asta, pentru că pe noi ne interesează copilul, viaţa copilului, nu banii“, a declarat Georgeta Melencu, pentru adevărul.ro.

Mama Luizei a spus că după dispariția fetei familia a primit două apeluri telefonice, nu patru, așa cum s-a vehiculat. Unul a fost în 15 aprilie, a doua zi după dispariţie, şi un altul în vinerea următoare, în 19 aprilie. Bunicul Luizei le-a menţionat anchetatorilor că apelurile au fost realizate de pe două numere diferite şi că, de asemenea, îşi aminteşte că erau şi voci diferite.  În primul apel i se transmitea că Mihaela (pe Luiza o cheamă şi Mihaela, doar că membrii familiei nu-i spuneau astfel, ci Lulu) a plecat de acasă la insistenţele unei bune prietene, iar în cel de-al doilea o voce de bărbat în vârstă îi anunţa că „sunt bine copiii, sunt în Elveţia“, amănunte pe care bunicul Luizei le-a transmis din nou marţi, 6 august 2019, anchetatorilor, atunci când membrii familiei au fost audiaţi din nou, la luni bune de la ultima declaraţie solicitată acestora.

Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, cea de-a doua fată răpită de Gheorghe Dincă, a declarat că familia are nevoie, la acest moment, de răspunsuri în acest caz şi că viaţa copilei este nepreţuită.  Cumpănaşu a dezvăluit şi care a fost obiectul audierii părinţilor Alexandrei, joi, 8 august 2019, la Caracal. „A trebuit să le transmită anchetatorilor parola de la telefonul Alexandrei, doi – să le clarifice de ce a fost portat numărul de telefon în zilele trecute de către părinţi, pentru că a fost portat numărul pe o altă cartelă. Al treilea aspect – dacă se constituie sau nu parte în procesul civil, dacă solicită despăgubiri“, a precizat Cumpănaşu.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult