Mama Mariei Constantin, aproape de un accident vascular. “M-a afectat foarte mult, am avut…”

De: Cancan
Publicat: 23/11/2017 | 00:07

La scurt timp, mama Mariei Constantin a ajuns de urgenţă la spital, cu tensiune mare. Din fericire, femeia a fost stabilizată şi externată. Aceasta susţine că divorţul dintre fiica sa şi Marcel Toader a afectat-o enorm şi că riscă să facă un accident vascular din cauza atitudinii pe care o are fostul sportiv în ultima perioadă.

„M-a afectat foarte mult. Eram în Bucureşti, după care m-am urcat în maşină spre casă şi m-au anunţat şi pe mine vecinii, de circul de la poartă, de saci. Mi se părea foarte normal că dacă voia să îi aducă vreun lucru, să mă contacteze, că îmi ştie numărul de telefon, dar ăsta este caracterul omului. Atâta timp cât Maria a spus să le dea la oamenii săraci…

Când am ajuns, erau sacii lăsaţi. Deocamdată sunt aici, eu nu m-am ridicat din pat, îmi este foarte rău, încerc să îmi revin, să mă pun un pic pe picioare. Eram în drum spre casă, în maşină, la volan când mi s-a făcut rău. M-am oprit la spital, mi-au pus perfuzii, mi-au făcut electrocardiograma, m-au ţinut vreo 2 ore.

Maria, disperată cum a fost şi cu problemele pe care le are pe cap a venit la 3 noaptea la mine. Mi-am dat seama că Marcel Toader este omul cu care nu ai ce să discuţi. E un om care o perioadă mi-a spus doamna Carmen, în momentul în care s-a căsătorit cu fiica-mea mi-a spus ‘mama’, iar acum îmi spune ‘Carmen, tu…’ pe la alte posturi. Poate ţine de educaţie, nu ştiu.

Poate asta e adevărata faţă. Maria a fost foarte distrusă azi-noapte când a ajuns la mine. Mi-a spus plângând: ‘mama, stai liniştită, că o să treacă şi nu eşti singură’. Am avut tensiunea 19. Se risca un accident vascular, pareză, fiind şi la volan putea să se întâmple orice”, a spus mama Mariei Constantin la un post de televiziune.