Mama și bunicul Luizei cer anchetatorilor să reia de urgență cercetările în casa lui Gheorghe Dincă

De: Cancan
Publicat: 01/08/2019 | 16:21
Mama și bunicul Luizei cer anchetatorilor să reia de urgență cercetările în casa lui Gheorghe Dincă

Mama și bunicul Luizei au cerut, joi, anchetatorilor să reia de urgență cercetările în teren și mai ales în casa lui Gheorghe Dincă. Tergiversarea cercetărilor poate duce, în opinia lor, la diminuarea șanselor de supraviețuire a victimelor, dacă sunt în viață, și la distrugerea probelor.

Cererea depusă în numele mamei și bunicului Luizei de avocatul familiei la DIICOT-Structura Centrală este adresată procurorului șef Felix Bănilă. Potrivit acestui document, Monica Melencu și Stelian Iordache solicită reluarea, în regim de urgență, a cercetărilor în teren și mai ales la locuința inculpatului Gheorghe Dincă.

Cei doi susțin că tergiversarea cercetărilor poate duce la diminuarea șanselor de supraviețuire a victimelor, la alterarea sau distrugerea probelor și la intervenția altor persoane care să modifice locul faptelor.

„Presupunând că victimele sunt încă în viață și au avut minime provizii de apă și hrană, dacă acestea sunt descoperite târziu, șansele de supraviețuire devin aproape zero”, se arată în cerere.

Mama și bunicul Luizei apreciază că stoparea sau neurgentarea cercetărilor în acest caz este „ca o favorizare a făptuitorului/inculpatului, dacă nu ca o complicitate”. Aceștia au arătat că cercetările și perchezițiile pot fi făcute și în absența inculpatului, prin prezența la fața locului a unui reprezentant al acestuia ori a unui martor asistent.