Man, mulțumit cu remiza din Israel: „Am făcut o partidă bună!”

Publicat: 29/03/2022 | 23:35

Autor al unui gol în partida amicală pe care România a terminat-o nedecis în Israel, scor 2-2, Dennis Man s-a arătat mulțumit de evoluția sa și a „tricolorilor”.  

„Cred că în această seară, deşi nu am reuşit să câştigăm, am făcut o partidă bună. Sigur că se putea şi mai bine, ca de fiecare dată. Dar eu spun că am arătat destul de bine. Eu am fost bine, doar puţin pe final de meci am resimţit că am fost bolnav câteva zile. Dar mă bucur că am avut 90 de minute pe teren şi că am dat cât am putut pentru a ajuta echipa. E un sentiment plăcut să înscrii la naţională. În primul rând când vii şi îmbraci tricoul naţionalei e ceva frumos, dacă reuşeşti şi să înscrii e mult mai bine. Selecţionerul a venit şi ne-a spus de la început că are încredere în noi. Noi îl susţinem şi suntem fericiţi să îl avem aici”, a declarat Dennis Man.

În Israel, „tricolorii” lui Edward Iordănescu au scăpat printre degete victoria, conducând cu 2-0 grație reușitelor lui Cicâldău (min.10) și Man (min.23), gazdele reușind să revină pe tabela de marcaj prin dubla marcată de Dabbur (min. 57, 85).

Pentru România va urma debutul în Liga Naţiunilor, cu patru meciuri în iunie, în deplasare cu Muntenegru (4 iunie) şi Bosnia-Herţegovina (7 iunie) şi acasă cu Finlanda (11 iunie) şi Muntenegru (14 iunie).