Mandy Moore a născut. Prima imagine cu băiețelul actriței

Publicat: 25/02/2021 | 11:13

Mandy Moore a devenit mămică pentru prima dată. Actrița în vârstă de 36 de ani a născut un băiețel. Vedeta s-a căsătorit cu Taylor Goldsmith în 2018.

Actrița din „A walk to remember” le-a arătat tuturor o imagine cu băiețelul lor.

„Gus este aici! Scumpul nostru băiețel, August Harrison Goldsmith. A fost punctual și s-a născut exact când a fost programat, spre bucuria părinților lui. Eram pregătiți să ne îndrăgostim în multe alte feluri decât până acum, dar acest sentiment este de departe ceva ce n-am mai întâlnit până acum”, a scris actrița Mandy Moore în dreptul fotografiei cu micuțul nou-născut.

Mandy Moore anunța entuziasmată acum ceva timp pe contul personal de Instagram că este însărcinată. Actrița în vârstă de 36 de ani și partenerul ei de viață, Taylor Goldsmith, au postat câteva fotografii emoționante din perioada sarcinii vedetei.

Mandy Moore, îndrăgostită complet de soțul ei

Mandy Moore a dezvoluit în trecut că este îndrăgostită iremediabil de partenerul ei.

„Îmi topește inima. Nu-mi pot imagina un partener mai bun decât este el. Va fi cel mai grozav tată. Văd trecutul ca pe o pasarelă către cine sunt azi. Aș retrăi fiecare eveniment nefericit știind că mă va aduce în cele din urmă în brațele lui Taylor”, a spus Mandy Moore plină de fericire.

Înainte de a fi soția lui Taylor Goldsmith, Mandy Moore a fost căsătorită timp de șapte ani cu artistul Ryan Adams.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult