Mangia mulțumit de CSU Craiova. „Am jucat așa cum ne dorim!”

Publicat: 15/04/2018 | 09:09
Devis Mangia, antrenorul principal al CSU Craiova a declarat după victorie clară cu 4-1 obținută de elevii săi cu CSM Poli Iași că rezultatul reflectă clar diferența dintre cele douăă echipe.

Mangia a ținut să precizeze că jocul se apropie de ceea ce-și dorește și s-a arătat încrezător în șansele oltenilor de a se califica în finala Cupei României.

„A fost un meci foarte bun, de care aveam nevoie după ce în ultimele trei partide am avut evoluții mai puțin reușite. Am văzut jucători cu atitudine, care au jucat pentru echipă, și asta contează cel mai mult. Am muncit foarte bine și în alte meciuri, dar acum s-a jucat bine în toate momentele jocului. Am jucat rapid, așa cum ne dorim, cu un gazon puțin mai bun, dar tot dificil. De altfel, avem jucători care acuză probleme la aductori din cauza gazonului. Alex Mitriță a jucat pentru echipă și așa se ivește și ocazia de a marca, atunci când tragi pentru grup. Dar sunt mulțumit de toți, nu vreau să evidențiez pe nimeni, toți au jucat foarte bine”, a declarat Devis Mangia, antrenorul principal al CSU Craiova.

Craiova s-a impus fără emoţii în meciul cu Iași  grație hattrick-ului reușit de Mitriță. Acesta a deschis scorul în minutul 18, cu un şut deviat, apoi a înscris şi în prelungirile primei părţi, după un şut puternic din interiorul careului. În partea secundă, acelaşi Mitriţă a transformat o lovitură liberă de la 11 metri obţinută de Bărbuţ, iar Dimitrov a marcat şi el în finalul meciului, după ce Danale reuşise în minutul 72 să reducă din diferenţă.

S-a terminat 4-1, iar Craiova a obţinut, astfel, a doua victorie din play-off. Cu acest succes, oltenii și-au consolidat locul 3 în play-off având 34 de puncte.