Mangia out de la Craiova »» Papură este noul antrenor în Bănie!

Publicat: 16/04/2019 | 09:57
Cutremur pe banca formației Universitatea Craiova. Parcursul slab din acest play-off al Ligii 1 și înfrângerea pe care oltenii au suferit-o pe teren propriu în manșa tur a semifinalei Cupei României cu Viitorul Constanța, scor 2-1, rezultate care au pus în pericol prezența în ediția viitoare a Europa League a oltenilor, l-au determinat pe finanțatorul echipei să renunțe la serviciile lui Devis Mangia, care mai avea contract până în 2021.

„Îl salutăm pe Devis Mangia și îi urăm succes mai departe. Devis a fost antrenorul Științei în ultimele două sezoane, reușind să claseze echipa pe podium după 23 de ani de așteptare și să obțină Cupa României după 25 de ani. Devis Mangia rămâne prietenul nostru și, așa cum a declarat Domnia sa, un susținător al Științei pentru totdeauna“, se arată într-un comunicat postat pe site-ul clubului.

Oltenii anunță că noul antrenor al echipei este Corneliu Papură, un jucător emblematic al Băniei, dar un tehnician fără o carte de vizită bogată, el activând în mai multe rânduri la echipa a doua.

„Corneliu Papură este noul antrenor al Științei. Component al echipei care a câștigat eventul din 1991 și al echipei naționale la Campionatul Mondial din 1994, este absolvent al licenței UEFA PRO și lucrează în cadrul clubului din 2013, având, pe rând, rolul de antrenor al echipei mari în Liga a II-a, antrenor al echipei secunde, coordonator tehnic al Centrului de Copii și Juniori și director sportiv“, se arată în comunicatul clubului din Bănie.

După turul acestui play-off l Ligii 1, Universitatea Craiova ocupă locul 3 cu 30 de puncte,, cu un punct peste Viitorul Constanța care este pe locul 4. Oltenii nu mai au nicio șansă la titlu fiind la opt puncte de CFR Cluj și la cinci puncte de FCSB.