Mara Bănică face confesiuni emoționante despre sarcină: “E o minune de la Dumnezeu, in vitro, prin medici!”

Publicat: 30/09/2021 | 16:00

Mara Bănică, în vârstă de 45 de ani, urmează să devină mamă pentru a doua oară! În exclusivitate pentru CANCAN.RO, jurnalista a vorbit despre dificultățile pe care le-a întâmpinat până a rămas însărcinată. Vedeta susține că a fost un drum anevoios, la care a vrut să renunțe de multe ori, însă încrederea în medicul ei, dar și în Dumnezeu, a făcut-o să meargă mai departe. 

Vestea că Mara Bănică este însărcinată pentru a doua oară a surprins pe toată lumea, însă „minunea” nu s-a întâmplat peste noapte! În exclusivitate pentru CANCAN.RO, Mara a dezvăluit cât de mult s-a chinuit pentru a experimenta din nou acest sentiment.

Procesul a început în urmă cu doi ani, timp în care jurnalista a trecut prin transformări atât fizice, cât și psihice. A fost, probabil, una dintre cele mai dificile perioade din viața ei, însă nimic nu se compară cu ceea ce trăiește acum.

„Timp de nouă luni am făcut zilnic câte trei injecții în burtă”

Eu m-am chinuit enorm, am făcut nouă puncții să pot să fac acest copil. Nu vreau ca o greșeală din asta să mă coste sarcina! Timp de nouă luni am făcut zilnic câte trei injecții în burtă. Este un copil extrem de dorit și de chinuit! Am trecut prin stări de depresie, de plâns … e foarte greu un tratament hormonal. Și eu n-am ipocrizia femeilor care după 45 de ani au născut și au zis că e o minune de la Dumnezeu, dar au uitat să adauge că e o minune de la Dumnezeu, in vitro, prin medici. 

Mara Bănică a făcut fertilizare in vitro pentru a rămâne însărcinată/ Sursă foto: Instagram.com

Am avut norocul să-l întâlnesc pe dotorul Andreas Vythoulkas, care m-a ajutat foarte mult. Dacă n-ar fi fost omul ăsta care a fost și doctor și psiholog și ginecolog … cred că nu m-a văzut nimeni plângând mai mult decât m-a văzut el. A avut răbdare și mi-a zis de la început că o să fie un drum lung și că o să am căderi, dar nu am crezut. Și, uite că așa a fost! 

E imposibil să nu ai picaje emoționale când faci un asemenea tratament hormonal. Fiecare lună în care nu reușești este o lovitură. Pici, apoi zici că nu mai faci și peste două săptămâni găsești puterea să mai încerci. E dorința aia mare de a avea un copil și poți să treci peste” , ne-a dezvăluit Mara Bănică.

(CITEȘTE ȘI: MARA BĂNICĂ, SUSPECTĂ DE COVID-19? JURNALISTA ESTE ÎNSĂRCINATĂ ÎN LUNA A ȘASEA)

Transformările prin care a trecut Mara Bănică

„Am avut momente în care aș fi renunțat la acest tratament. Aveam toată pielea de pe corp crăpată, ca de șarpe, din cauza hormonilor. Aveam dimineți în care mă trezeam cu extremitățile super umflate.  Din punct de vedere psihic, nici nu vreau să-mi mai amintesc. În momentul în care nu era bine, picam grav de tot. 

Ideea e că atunci când treci printr-un proces din ăsta de tratament de fertilizare in vitro nu ai tratamentul oricărei gravide. Sunt foarte multe pastile de susținere până trece primul trimestru. Eu luam vreo 23 de pastile pe zi, timp de 12 săptămâni, iar apoi le-am scăzut treptat. Acum iau doar o singură pastilă pe zi și fac injecții în burtă, dar nu mi se mai pare dificil după tot procesul prin care am trecut”, mai povestește Mara.

(VEZI ȘI: MARA BĂNICĂ A DEZVĂLUIT SEXUL BEBELUȘULUI SĂU PENTRU CANCAN.RO. CE SPUNE VIITOAREA MAMĂ DESPRE PROBLEMELE DIN SARCINĂ + VESTEA PRIMITĂ DE LA MEDICI)

Sursă foto: Instagram.com

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.