Mara Bănică, primele declaraţii după ce a fost luată cu ambulanţa din platou: „Norocul meu a fost că…”. De la ce a pornit totul

De: Cancan
Publicat: 02/11/2017 | 00:02

„Povestea începe în urmă cu o săptămână, când am făcut acea operaţie la picior. Am primit un tratament pe care l-am luat acasă şi am aflat astăzi de la medic că am avut o reacţie adversă la unul dintre medicamente. Este o situaţie la 1000 de pacienţi. Nu aveam de unde să ştiu că aveam această alergie la compoziţia medicamentului respectiv. Din fericire, a fost lucrul ăsta şi nu e vorba de o boală de inimă sau hipertensiune sau ce alte boli mai generează inima. A fost o reacţie la un medicament. Norocul meu a fost că acest medicament l-am luat din 12 în 12 ore şi nu la 8 ore, puteau fi efectele mai rele. Bineînţeles că am oprit tratamentul. Dacă nu aveam un organism puternic, putea fi vorba de un infarct. Eu m-am panicat aşa de tare că mi-a trecut copilul prin faţa ochilor şi un gând: «Ce face copilul dacă fac infarct»?. Asta aveam aseară în cap”, a declarat Mara Bănică la Antena Stars.

„În momentul în care eram în platou, Mirela vorbea la un metru de mine şi mie mi se părea că e undeva în curte, o auzeam din ce în ce mai înfundat şi departe. Nu am cum să vă descriu senzaţia aia, e cumplită. Inima îmi bătea aşa de tare de parcă îmi ieşea. Norocul meu era că am fost înainte de pauza scurtă, că altfel acolo cădeam. (…) Mi-au pus o pastilă sub limbă din ce îmi amintesc. Timpul s-a dilatat, nu mai ţin minte. Nu am reacţionat, adică nu mi-a scăzut pastila repede. (…) Diagnosticul pus de medicii de la ambulanţă a fost sindrom de epuizare şi am văzut că există, a fost şi un caz de deces, dar nu a fost asta”, a precizat Mara Bănică.

Marei Bănică i s-a făcut rău ieri, în timp ce se afla în platoul emisiunii „Acces direct”, prezentată de Mirela Boureanu Vaida.