Marcel Ciolacu: ”Am decis să demarăm discuţii pentru un nou pachet de măsuri economice, care să intre în vigoare în a doua parte a anului”

Publicat: 18/05/2022 | 12:15
Marcel Ciolacu / Foto - Alexandra Pandrea - Gândul

În coaliţia de guvernare s-a decis începerea discuţiilor pentru un nou pachet de măsuri economice, care să intre în vigoare în a doua parte a anului, a declarat liderul PSD, Marcel Ciolacu, miercuri.

„Am propus în coaliţie, iar Guvernul a adoptat, măsura acordării de granturi în valoare de 300 de milioane de euro capital de lucru pentru fermierii români şi sunt ferm convins – atât eu cât şi domnul prim-ministru o să vă asigurăm că nu ne vom opri aici. Alături de colegii noştri din coaliţie am decis să demarăm discuţii pentru un nou pachet de măsuri economice, care să intre în vigoare în a doua parte a anului şi vom continua să ne concentrăm ca majoritatea acestor programe să poată fi decontate din fondurile europene”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit GÂNDUL.

El a adăugat că liderii europeni au confirmat că se poate renegocia Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă „pentru a aloca şi mai mulţi bani pentru a reduce dependenţa energetică de Rusia, concomitent cu îndeplinirea ţintelor pe energie verde”.

De asemenea, Ciolacu a mai spus că vor pune la dispoziţie firmelor „noi instrumente cu care să poată investi în energie, mai ales în energia regenerabilă”.